Ajutor pentru o instituție neafectată de inundații, dar afectată de sărăcie

Gradinita Romanovca dupa reparatie
Gradinita Romanovca dupa reparatie

Grădinița din Romanovca are un mobilier nou, de toată frumusețea. Este o încîntare atît pentru copii, dar și pentru părinții și educatoarele lor, notează site-ul Romanian Global News .
La jumătatea anului trecut, Consiliul Mondial Român reușise să adune din donații suma de 3000 de dolari USD, pe care dorea să o pună la dispoziția unor instituții de învățămînt din R.Moldova afectate de inundații. Pînă la urmă însă, după o analiză mai minuțioasă, s-a înțeles că au mare nevoie de ajutor și alte zone rurale, neafectate de inundații, dar afectate de sărăcie. Astfel, donatorii au decis să inițieze un concurs de proiecte. Din cele peste 15 depuse, grădinița din Romanovca a fost aleasă pentru a beneficia de prima inițiativă de acest gen.
Victoria Capatici, delegată de Consiliul Mondial Român să ajute grădinița din Romanovca, a transmis oficialilor de acolo emoția părinților și a conducerii grădiniței atunci cînd toate obiectele de mobilier au fost instalate și cînd grădinița îmbrăcase haine noi. „Au venit inclusiv din satele învecinate să vadă, iar unii din părinții copiilor din Romanovca aveau lacrimi în ochi”, a declarat doamna Capatici pentru Romanian Global News.
„A fost o mare bucurie pentru copii și părinți să vadă așa frumusețe. Copiii nu mai sînt nevoiți acum să mănînce pe mese improvizate din bănci școlare. Nemărginită a fost și bucuria părinților care au fost adînc mișcați, căci anume copiii lor au norocul să fie asigurați cu așa mobilă frumoasă. Vă sîntem recunoscători pentru gestul făcut și vă adresăm mulțumiri din partea colectivului grădiniței, a părinților, dar și a primăriei”, se arată în scrisoarea de mulțumire adresată Consiliului Mondial Român și semnată de către directoarea grădiniței din Romanovca, educatoarele și comitetul de părinți.
(După Romanian Global News)

2 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *