Arborii periculoşi vor fi daţi jos
Ungheniul, considerat unul dintre cele mai verzi oraşe din Moldova, îşi va lua rămas bun, în acest an, de la circa 150 de pomi. „Nu-i defrişăm, fiindcă aşa ne place, ci pentru că pomii respectivi prezintă pericol pentru oameni”, a subliniat Ghenadie Ciobanu, directorul ÎM „Servicii Comunale”.
Serviciul Ecologic a eliberat deja autorizaţiile de rigoare pentru defrişarea unor pomi de pe străzile Romană, Musatov, Hasdeu, Bernardazzi. Vor fi defrişaţi toţi plopii din zona pieţei din cartierul Tineretului. Aceştia, potrivit lui Ghenadie Ciobanu, au crescut foarte înalţi şi deja prezintă un periocol real pentru blocurile locative din regiunea respectivă. „Crengile ajung pînă la balcoane, astupă geamurile şi, din această cauză, iluminarea locuinţelor este deficientă – încălcăm normele sanitare de iluminare”, a spus dînsul.
Totodată, rădăcinile unor arbori au crescut atît de mari, încît deterioreză trotuarele. Şi aceşta vor fi defrişaţi. Unghenenii, susţine Ghenadie Ciobanu, sînt înţelegători. Unii chiar vin cu cereri pentru a defrişa, într-un loc sau altul, arborii. „Toate cererile vor fi examine”, a dat asigurări dînsul. Pentru că arborii sînt foarte mari, defrişarea acestora este destul de complicată şi se desfăşoară lent. Din acest motiv, nu este exclus că lucrările de defrişare a arborilor să continue şi după 15 aprilie, cînd începe perioada de vegetaţie.
În locul pomilor defrişaţi se planifică plantarea altora. În anul 2010, de exemplu, au fost plantaţi, în zona oraşului Ungheni, 100 de nucari. Au fost plantaţi, în cartierul Bereşti, de-a lungul frontierei, 300 de salcîmi.
„Tăiem un copac, plantăm cinci. Este şi o cerinţă a Serviciului ecologic”, a subliniat Ghenadie Ciobanu.
Lasă un răspuns