Îmbulzeală mare pentru paşapoarte biometrice

Chiar dacă sînt scumpe, paşapoartele cu date biometrice sînt la mare căutare în Ungheni. Timp de trei săptămîni, au fost deja depuse, la Secţia Evidenţă şi Documentare a Populaţiei, 342 de cereri.
„Oamenii solicită să le fie eliberate aceste paşapoarte şi în regim de urgenţă, şi în regim obişnuit”, susţine Oleg Rusnac, şeful Secţiei. În pofida faptului că, pentru perfectarea unui paşaport biometric timp de 24 de ore, solicitantul trebuie să scoată din buzunar 2150 de lei, cereri de acest gen sînt, practic, zilnic.
Oamenii, în majoritate, sînt deja informaţi despre noile reguli. „Am pregătit materiale informative în acest sens, am lucrat, începînd cu luna noiembrie, în vederea informării populaţiei privind paşapoartele biometrice”, afirmă Oleg Rusnac. Din acest motiv, crede dînsul, la ora actuală nimeni nu se indignează nici de faptul că este obligat să-şi perfecteze doar paşaport biometric, dacă vrea să plece în străinătate, nici de preţurile cam pipărate.
Iar acestea sînt cu adevărat mari. Astfel, costul pentru perfectarea şi eliberarea unui paşaport cu date biometrice este de 850 de lei pentru 30 de zile, 1300 lei – pentru 15 zile, 1550 lei – pentru 10 zile, 1720 lei – pentru 5 zile şi 2150 lei – pentru 24 de ore.
„Eu m-am interesat cine a stabilit preţurile la paşapoartele biometrice şi ce a stat la bază. E ceva incredibil”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat în cadrul şedinţei Guvernului din 26 ianuarie, citat de portalul de ştiri Unimedia.md. Dînsul a cerut ministrului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, să prezinte un raport, în detalii, despre stabilirea acestor preţuri. „Trecerea la paşapoartele biometrice este o condiţie a Uniunii Europene, dar acest lucru nu trebuie să facă oamenii să plătească taxe suplimentare”, a subliniat premierul.
Cei cărora nu le-a expirat termenul de valabilitate a paşapoartelor obişnuite (non-biometrice) nu au nici un motiv să-şi facă griji. Acestea vor fi acceptate pînă la expirarea termenului respectiv.
Noile paşapoarte vor fi valabile timp de şapte ani de la data eliberării. Valabilitatea paşapoartelor eliberate copiilor cu vîrsta de pînă la şapte ani este de patru ani. De altfel, de acum înainte, şi copilul trebuie să aibă paşaport, căci în paşaportul părinţilor nu se mai includ date despre copii.
Pentru perfectarea paşapoartelor biometrice sînt necesare aceleaşi acte ca şi pentru paşapoartele precedente, a menţionat Oleg Rusnac.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *