Vlad Plahotniuc: „Pot considera şi Ungheniul unul din locurile de obîrşie a familiei mele”

Ce înseamnă Ungheniul pentru dumneavoastră, domnule Plahotniuc?
În viziunea mea, orașul Ungheni e un fel de avanport al Moldovei la frontiera cu România, la frontiera cu Uniunea Europeană. Şi acest avantaj îi permite să fie mereu cu un pas înaintea celorlalte raioane în ceea ce ţine de modernizare, implementarea de proiecte europene şi dezvoltarea infrastructurii. Şi, ar mai fi ceva. Eu personal cunosc multă lume bună din Ungheni, inclusiv mulţi oameni de afaceri pe care îi apreciez. De aceea, pentru mine a vizita Ungheniul e ca şi cum aş vizita oraşul prietenilor mei. Vă mai spun că din raionul Ungheni, mai exact din satul Costuleni, provine și tatăl meu.
Aţi venit, de data aceasta, aici cu ajutoare. Este, pur şi simplu, un gest caritabil sau, totuşi, e vorba de ceva mai mult?
E, pur şi simplu, un gest caritabil. Nimic mai mult. Fundaţia „Edelweiss”, pe care o reprezint, a fost fondată anume pentru astfel de obiective – să ofere sprijin celor nevoiaşi, dar şi să susţină tinerele talente şi oamenii de cultură. De altfel, fundaţia răsunde la solicitările care vin din toate colţurile republicii şi astăzi, după cum vedeţi, sîntem la Ungheni.
V-aţi petrecut, probabil o parte din copilărie la bunei, în Costuleni. Ce amintiri vă leagă de acest sat, de oamenii lui?
Într-adevăr, de raionul Ungheni mă leagă anumite amintiri din copilărie, evident plăcute, din perioada cînd îmi vizitam bunicii din Costuleni. Nu o făceam prea des, dar oricum îmi amintesc bine acele clipe. Eu, de fapt, sînt de baştină din Nisporeni, dar, fiindcă din Ungheni este, așa cum am spus, tatăl meu, pot considera şi Ungheniul unul din locurile de obîrşie a familiei mele.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *