Transfer de experienţă cehă şi deschidere pentru cooperare

Săptămîna trecută, o echipă de experţi care reprezintă Agenţia tehnologică cehă CzechINVENT şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup din Chişinău, s-au deplasat la Ungheni, unde a fost organizată o masă rotundă în cadrul  proiectului „Transferul experienţei cehe de reforme economice: suport pentru dezvoltarea capacităţilor inovaţionale şi antreprenoriale în Moldova”.
A participat vicepreşedintele raionului, Ludmila Guzun, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Economie şi Reforme, angajaţi ai Centrului de Suport al Businessului şi Casei Antreprenoriatului din Ungheni. În cadrul dezbaterilor, experţii cehi, Rene Samek şi Pavel Komarek, au apreciat experienţa celor de la Ungheni în domeniul cooperării dintre administraţia publică locală şi antreprenoriatul tehnologic. Ei au venit cu un şir de sfaturi bazate pe experienţa cehă, ce ar contribui la îmbunătăţirea activităţii Incubatorului de afaceri din Ungheni, referindu-se la serviciile şi activităţile prestate, la termenii de încheiere a contractelor şi durata aflării în incubator, la stabilirea plăţilor pentru locaţie etc.
De notat că proiectul respectiv este implementat cu suportul financiar al Programului „Est-Est: Parteneriat fără Frontiere” din cadrul Fundaţiei Soros-Moldova. Scopul acestuia este de a accelera transformările economice în Moldova prin fortificarea capacităţilor necesare pentru dezvoltarea incubatoarelor de afaceri, parcurilor inovaţionale, ştiinţifice şi tehnologice, utilizînd în acest scop experienţa din ultimele două decenii ale Republicii Cehe.
Reprezentanţii instituţiilor cehe sînt deschişi pentru a coopera în continuare cu structurile administraţiei publice raionale şi Incubatorul de business din Ungheni în domeniul constituirii viitoarelor parteneriate pentru atragerea granturilor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *