Se simte foarte bine printre colegii săi, care sînt de vîrsta feciorului ei

Anghelina Crivorucico
Anghelina Crivorucico

Anghelina Crivorucico din Ungheni are 38 de ani şi este studentă în anul I la Colegiul de medicină. „Am nevoie de o profesie. După absolvirea şcolii, mama şi-a dorit să fac medicină, iar eu vroiam să fiu învăţătoare. Pînă la urmă, nu am făcut nici una, nici alta, pentru că m-am căsătorit foarte devreme”, povesteşte dînsa. După ce şi-a văzut feciorul mare – recent, a împlinit 18 ani – ea a decis că e timpul să se apuce de carte.

Anghelina Crivorucico
Anghelina Crivorucico

Vîrsta nu a împiedicat-o să-şi realizeze visul. Cu cîţiva ani în urmă, a făcut nişte cursuri de acordare a primului ajutor, organizate de Crucea Roşie. Atunci a început să îndrăgească medicina, iar mama ei a încurajat-o mereu să studieze. Îi place ceea ce face acum şi, după absolvirea colegiului, îşi doreşte să muncească în acest domeniu.
Anghelina susţine că se simte foarte bine printre colegii săi, mulţi dintre care sînt de vîrsta feciorului ei. „Colectivul este prietenos, iar prietenia nu ţine cont de vîrstă, sîntem cu toţii egali. Aşa le-am spus de la bun început”, a remarcat dînsa. Fiul ei a susţinut ideea mamei de a deveni studentă. Şi soţul, deşi a rămas iniţial puţin contrariat, a acceptat decizia soţiei sale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *