Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă

Palatul Culturii din Ungheni a intrat în febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Se fac repetiţii, se învaţă noi urături şi colinde, se caută costume cît mai frumoase şi mai originale.
Startul va fi dat în seara zilei de 24 decembrie, cînd zeci de copii de la Palatul culturii vor veni în Piaţa primăriei, pentru a da un farmec aparte începutului sărbătorilor. Ei vor fi alături de primărie atunci cînd vor fi aprinse beculeţele de pe pomul de Crăciun.
Potrivit Alionei Popovici, director interimar al Palatului Culturii, copiii vor fi implicaţi în toate evenimentele ce se vor produce în perioada 24-30 decembrie.
La 18 decembrie, va preceda începutul sărbătorilor de iarnă un alt eveniment cultural important – Cupa „Nostalgie” la dans sportiv. Vor participa tineri dansatori din Tiraspol, Soroca, Ungheni etc. Evenimentul va avea loc la Liceul „Ion Creangă”, fiind organizat de binecunoscutul Constantin Ciuş, animatorul dansului sportiv la Ungheni.
Pe 29 decembrie, şi primăria Ungheni va organiza o întîlnire cu conducătorii de instituţii şi întreprinderi din oraş, eveniment devenit deja tradiţional.
(L.B.)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *