Iulian Filip a lăsat urme frumoase în sufletele picilor din Dănuţeni

Mare sărăbtoare la grădiniţa „Tereza Sobolevschi” din Ungheni. Săptămîna trecută, într-o sală de festivităţi renovată, de o frumuseţe deosebită, a avut loc o întîlnire de zile mari. Scriitorul Iulian Filip a venit în ospeţie la copiii de aici, fiind mînat de dragostea pentru tînăra generaţie şi de respectul pe care-l are pentru Ungheni.

„Aici, la Ungheni, se înţelege adecvat implicarea scriitorilor în anumite proiecte şi scriitorii, cu toată criza de timp, răspund acolo unde există această înţelegere”, avea să remarce dînsul. Întîlnirea de lă grădiniţa „Tereza Sobolevschi” a fost una de suflet şi, cu siguranţă, Iulian Filip nu a regretat nici un moment că a venit aici.
Copiii din grupa pregătitoare „Andrieş”, conduşi de educatoarea şi moderatoarea Tatiana Racoviţă, au recitat poezii, au interpretat cîntece pe versurile poetului. Ei au realizat o carte mare, în care şi-au lăsat desenele inspirate din poeziile lui Iulian Filip. Şi dînsul, la rîndul său, a lăsat un desen pe care copiii urmează să-l coloreze.
La eveniment a fost prezentă şi bibliotecara Lidia Sinighin, care a venit cu un coş de mere – o adevărată surpriză pentru cei prezenţi. La mare căutare au fost cărţile poetului: „Rochiţa cea leneşă” şi „Plăcinţele cu mărar”. Zeci de copii au stat la coadă pentru a obţine un autograf. A meritat, pentru că Iulian Filip a găsit pentru fiecare copil cîte un cuvînt aparte.
„Ne-a impresionat felul lui de a fi – simplu şi deschis. Cred că a lăsat urme frumoase în sufletele picilor de la grădiniţa noastră”, a subliniat şefa grădiniţei, Claudia Sîrbu. Iulian Filp a remarcat căldura ce vine din sufletele angajaţilor şi copiilor de aici, amintindu-şi de o vizită a sa la această grădiniţă cu foarte şi foarte mulţi ani în urmă. Şi atunci, ca şi acum, a trăit clipe frumoase, alături de unghenenii pe care i-a îndrăgit cu adevărat.
„Receptivitatea unghenenilor la ofertele culturale e de toată lauda. Din păcate, e o situaţie exclusivă. Ar fi bine ca acest model să fie împrumutat şi de alte raioane”, a menţionat dînsul, într-o vizită anterioară, pentru „Expresul de Ungheni”.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns