În ajun de Crăciun, despre caritate

Deşi sîntem o ţară săracă, avem milionari cu duiumul. Uitaţi-vă pe străzile noastre – numai  maşini luxoase. Uitaţi-vă la casele din unele cartiere rezidenţiale ale oraşelor noastre – palate adevărate, de care vezi doar în filme. Ies milionarii noştri în lume, plini de sine, în costume scumpe, parfumaţi de te iau ameţelile, însoţiţi de doamne elegante şi ele pline de sine.
Cînd vine însă vorba de o acţiune de caritate, ia-i de unde nu-s. Se fac mici de tot, gata să se ascundă pînă şi în fundul pămîntului.
Am participat, chiar în această săptămînă, la un bal de caritate, organizat la Ungheni. A venit lume, gata să ofere din puţinul pe care-l are celui care are mare nevoie de ajutor. Priveam în sală. Doar oameni care şi-au agonist averea prin multă muncă, prin sudoare.Mă întrebam unde-s cei care se plimbă în maşini luxoase? Unde-s cei ce se distrează prin baruri, aruncînd pe noapte zeci de mii de lei?
Nu au fost. Şi nu-i veţi vedea nici la alte acţiuni caritabile. Pentru ei, cuvintele: caritate, milostenie, bunătate sînt străine. Le-au uitat. Sau poate că nici nu le-au ştiut.
Am avut nefericita ocazie să cunosc asemenea personaje. Arogante, îngîmfate, ironice. Încercaţi să le solicitaţi un ajutor, pentru cineva cu adevărat sărac. Să vedeţi ce lecţie o să vă ţină: că au o situaţie financiară foarte complicată, că banii nu se fac atît de uşor cum li s-ar părea unora, că au obosit să tot dea şi să dea. Sau, în cel mai bun caz, vor tăcea, privindu-te ca pe un gunoi.
Ziceam de balul de caritate de la Ungheni. Ar fi putut veni, cu siguranţă, mult mai mulţi. Cel puţin 100 de persoane, şi nu 35 sau 40, cîte au fost. Ce s-ar fi întîmplat, dacă în ajunul Crăciunului, ar fi pus mînă de la mînă angajaţii unei şcoli sau grădiniţe, ca să transmită, fie şi 50 de lei, pentru un om care a uitat să zîmbească?  Ce s-ar fi întîmplat, dacă veneau consilierii, aleşii poporului, care ştiu să cerşească voturi, nu însă şi să ofere puţină bunătate.
Anul trecut, tot în ajun de Crăciun, însoţeam reprezentanţii Fundaţiei Comunitare din Ungheni la o familie dintr-un sat al raionului, pentru a-i acorda un ajutor. Era vorba de o familie numeroasă, cu multe probleme, în care creştea şi o fetiţă de patru anişori, bolnavă de cancer. Zglobie, cu ochi negri ca mura, ne privea atunci curioasă de după nişte perne. Avea nevoie de o intervenţie chirugicală costisitoare, de o îngrijire specială. Doar aşa ar fi putut fi salvată. Fundaţia Comunitară nu a putut să-i ofere decît produse alimentare, sucuri, fructe. Peste cîteva luni am aflat că acea fetiţă a murit.
De aceea mă tot întreb: ce s-ar fi întîmplat, dacă la un asemenea bal de caritate ar fi venit mult mai multe persoane care au ce da, au de unde da?


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *