Un avocat parlamentar se ceartă cu direcţiile raionale de învăţământ

Reprezentanţii direcţiilor raionale de învăţământ, tineret şi sport din oraşele Ungheni şi Nisporeni au expediat mai multe sesizări Ministerului Educaţiei, în care şi-au exprimat indignarea faţă de avocatul parlamentar Tamara Plămădeală, care le-a cerut acestora să organizeze în regim urgenţă întâlniri cu elevii din contul orelor de studii.
Directoarea Direcţiei generale de învăţământ, tineret şi sport Nisporeni, Maria Ciobanu, spune că a primit pe 20 octombrie, la sfârşitul zilei de muncă, o scrisoare de la avocatul parlamentar Tamara Plămădeală care cerea, în mod ultimativ, să fie organizată în oraş o întâlnire cu elevii din toate cele 64 de instituţii din raion, la ora 10.00 dimineaţa. „Am primit o scrisoare, fără vreun număr de înregistrare, în care eram anunţată că trebuie să adun mâine-dimineaţă copiii din toate instituţiile şcolare pentru o întâlnire, iar dacă nu mă conformez, voi fi trasă la răspundere conform legislaţiei. N-am organizat această întâlnire, deoarece nu avem dreptul să scoatem elevii de la ore decât în situaţie de forţă majoră”. Ea mai susţine că de atunci este „hărţuită” de avocatul parlamentar şi că a fost chemată la Procuratura din Nisporeni, săptămâna trecută, pentru a da explicaţii pe marginea acestui caz. Asemenea sesizări au fost trimise şi preşedintelui raionului Nisporeni, şi chiar Ministerului Educaţiei, în care avocatul cere tragerea la răspundere a Mariei Ciobanu.
Reacţia ministerului n-a întârziat. Viceministra Educaţiei, Tatiana Potâng, a expediat o scrisoare directorului Centrului pentru Dreptului Omului din Moldova, Anatol Munteanu, în care îi cere să ia atitudine pe marginea acestui caz. Ea a menţionat că „avocatul Tamara Plămădeală nu avea dreptul să convoace întruniri în regim de urgenţă din timpul orelor. Elevii pot fi scoşi de la ore doar în caz de forţă majoră, spre exemplu, un incendiu sau cutremur. Este interzisă transportarea elevilor, deoarece le-ar fi fost pusă în pericol securitatea”. Ea a mai menţionat că scrisoarea a avut un caracter autoritar şi nu făcea nicio referinţă la criteriile de selectare a participanţilor, iar lipsa numărului de înregistrare şi data nu îi conferă scrisorii statut de document oficial, din care motiv putea fi ignorată de destinatar. „În cazul în care avocatul parlamentar pentru drepturile copilului vrea să organizeze o întâlnire cu elevii, o poate face fără nicio problemă deplasându-se personal în instituţiile de învăţământ şi poate sta de vorbă cu ei în pauza mare sau după ore, ceea ce este stipulat în legea cu privire la avocatul parlamentar”, a mai spus viceministra.
Anatol Munteanu susţine că nu deţine destule informaţii pe marginea acestui caz, susţinând că avocaţii sunt egali în drepturi şi el nu poate să se amestece în activitatea acestora.
Situaţii similare au avut loc şi în raionul Ungheni, unde elevii trebuiau să fie scoşi de la ore din acelaşi motiv. Reprezentanţii direcţiilor raionale de învăţământ sunt indignaţi de atitudinea avocatei şi presupun că motivul acestor matinale întâlniri ar putea avea „iz electoral”.
Tamara Plămădeală are, însă, replica ei. Ea spune că reprezentanţii de la direcţiile raionale de învăţământ n-au fost cooperanţi şi chiar „prost educaţi, pentru că n-au dorit să schimbe sub nicio formă ora şi data întrunirii, care urma să fie organizată în instituţiile şcolare şi nu în altă parte”, iar „Ministerul Educaţiei trebuie mai întâi să demonstreze că legea nu permite scoaterea elevilor în timpul orelor”.
Sursa: Timpul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *