In memoriam
În seara zile de 26 octombrie, a încetat să mai bată inima celui care şi-a dedicat toată viaţa culturii unghenene – Gheorghe Bodolica. S-a născut în anul 1949, copilăria şi-a petrecut-o în Siberia, unde a fost deportată familia sa. A absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău, apoi Conservatorul. Aactivitatea de muncă şi-o începe în faimosul ansamblu de muzică populată „Fluieraş”, fiind invitat de maestrul Serghei Lunchevici. Era un acordeonist de excepţie.
Pentru că visa să meargă măcar o dată în România, a acceptat propunerea lui Aurelian Dănilă, maestru în artă, pe atunci director al Şcolii de muzică din Ungheni, să părăsească Chişinăul, să vină la Ungheni, pentru a constitui aici o orchestră de muzică populară. A rămas pentru totdeauna la Ungheni, unde a condus Secţia orăşenească de cultură, apoi Secţia raională de cultură. Timp de mai bine de un sfert de secol s-a aflat în fruntea Palatului culturii.
Deşi suferea de inimă, nu a renunţat niciodată la activitatea culturală. La finele anului trecut, cu ocazia jubileului de 60 de ani, a realizat un CD de cîntece lăutăreşti, fiind susţinut de feciorul său, Veaceslav, fost membru al trupei ruseşti „Premier-Ministr”.
În seara zilei de 25 octombrie, a revenit din Polonia, dintr-un turneu al ansamblului de cîntece şi dansuri populare „Struguraş”. A fost ultima sa deplasare şi ultimele aplauze pe care le-a auzit.
A doua zi, inima lui s-a oprit pentru totdeauna.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Lasă un răspuns