Vor în Euroregiuea „Siret-Prut-Nistru”

Preşedinţii raioanelor Ştefan Vodă şi Căuşeni au solicitat aderarea la Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, din care face parte şi raionul Ungheni, alături de alte 17 raioane din Republica Moldova şi două judeţe din România. „Această solicitare este justificată şi ea vine după ce oamenii s-au documentat şi au văzut că noi avem o strategie, avem acţiuni concrete”, a declarat vicepreşedintele Euroregiunii, Ion Harea. Dînsul şi-a exprimat convingerea că în cel mai scurt timp vor fi întreprinşi paşi concreţi pentru a realiza Strategia elaborată anterior. Primele rezultate deja se văd. Euroregiunea a venit cu o susţinere financiară substanţială pentru organizarea Forumului de Investiţii de la Ungheni. Pentru viitor se planifică deschiderea la Ungheni a unei pieţe agroalimentare cu toată infrastructura necesară. Printre alte proiecte ale Euroregiunii poate fi menţionat şi cel ce ţine de asanarea (curăţirea) rîului Prut şi dezvoltarea pe malul acestuia a unor pensiuni turistice. „Sigur, aceste proiecte nu vor fi realizate imediat, dar deja se lucrează asupra elaborării lor, astfel ca, în cazul apariţiei unor potenţiali investitori sau a unor circumstanţe propice, să fim gata să le realizăm”, a declarat Ion Harea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *