Numele lui Victor Mihalachi, originar din Floriţoaia Veche, a înconjurat planeta
„Echipajul masculin de canoe dublu al României, Victor Mihalachi (21 ani) şi Alexandru Dumitrescu (22 ani), a reuşit să obţină duminică, 22 august, titlul mondial în proba de 500 de metri, după ce, cu o zi înainte, au reuşit o performanţă fantastică în proba de 1000 de metri, obţinînd medalia de aur, la Mondialele de kaiac-canoe de la Poznan, Polonia”, scriau ziarele în acele zile. Cu doar cîteva săptămîni înainte, cei doi cuceriseră două medalii la Campionatul European de la Trasona (Spania): aur pe distanţa de 500 de metri şi bronz pe cea de 1000 de metri.
Acasă la campion
43 de medalii în casa, încă neterminată, a soţilor Liuba şi Veaceslav Mihalachi din Floriţoaia Veche. Toate sînt ale lui Victor, fiul lor, devenit la doar 21 de ani, dublu campion mondial la kaiac-canoe. Ţopăie prin casă, fericit, frăţiorul lui, Veaceslav, în vîrstă de doar patru anişori. Nu conştientizează încă ce „ispravă” a făcut badea, dar e tare bucuros, văzînd atîta lume în jur.
„Ne felicită toţi. Sună telefonul mereu. Multora nici nu le vine a crede: cum, dintr-un sat atît de mic, a ieşit un campion”, povesteşte tatăl, vădit mulţumit de succesele fiului său. I-a fost primul antrenor. Victor avea doar 9 anişori, cînd tata, maestru în sport la canotaj, l-a luat de mînă şi, împreună, au mers la lacul din Ungheni. La Floriţoaia Veche nu există nici un bazin acvatic, unde ar fi fost posibile asemenea antrenamente.
Un sat fără lac, fără nici un rîuleţ măcar, a dat lumii un campion mondial la canotaj!
„Niciodată nu am plîns aşa ca de data aceasta”, recunoaşte mama. Nici acum nu-şi poate reţine lacrimile. Îşi aminteşte momentul cînd a fost anunţată de victoria feciorului ei: „Ne-a telefonat Alexei Crăciun, un bun prieten al lui Victor. Era ora 9 seara. Prima întrebare a dînsului a fost: „Ştiţi ce s-a întîmplat cu Victor?”. M-am speriat foarte tare. Nu puteam vorbi. El, liniştit, îmi zice: „Doamna Liuba, băiatul dumneavoastră a devenit campion mondial”.
Părinţii nu au privit competiţiile în direct. Nu au avut cum. La Floriţoaia Veche nu arată Eurosport-ul. Au găsit ulterior imaginile în internet.
„Şi-a pus un scop şi, încetul-cu încetul, şi-l realizează”, spune mama, după care o cuprind din nou amintirile. Atunci cînd îşi exprima nemulţumirea că Victor „pierde” prea mult timp cu antrenamentele, băiatul îi zicea: „Mamă, vino odată la iaz şi ai să vezi cît e de frumos!”. S-a dus. Dar, în loc să se liniştească, au cuprins-o mai tare emoţiile. Barca zbura pe oglinda lacului, nu alta. „Vai de mine, Victor!”, atîta a putut să-i spună. În casă, peste tot erau doar xerocopii din ziare, din reviste, cu campionii la cantaj. „ Îi tot ziceam: ce-mi aduci atîta xerox? Iar el îmi răspundea: mamă, să ţii minte, am să ajung ca ei”.
A ajuns! „Mă bucur foarte mult pentru familia dumneavoastră. Ştiu cîte emoţii, cîte griji v-aţi făcut. Bravo lui Ivan Paţaikin că a avut simţul de selecţioner şi a văzut un talent, o avere în Republica Moldova”, a menţionat preşedintele raionului, Ion Harea, care i-a vizitat pe soţii Mihalachi imediat după performanţa feciorului lor şi le-a înmînat o Scrisoare de gratitudine din partea administraţiei raionale, pentru „aportul considerabil adus la promovarea imaginii raionului Ungheni” prin educarea unui asemenea fiu.
În aceste săptămîni, toată presa de specialitate din lume a vorbit despre Victor Mihalachi, tînărul originar dintr-un sat din raionul Ungheni, Republica Moldova, care a ajuns dublu campion mondial la kaiac-canoe. Ziarul „Expresul de Ungheni”, care a publicat primul interviu pe care l-a acordat vreodată presei Victor Mihalachi, a fost cea mai citată publicaţie din R.Moldova de către presa română. Republicăm acel interviu, cu mici prescurtări.
„Nu regretaţi că a plecat în România, că nu mai concurează pentru Republica Moldova?”, îi întreb pe părinţi. „Nu”, răspunde ferm mama. „Nu-mi pare rău, căci l-am dat la Ivan Paţaikin, cel mai bun canoist din lume, de patru ori campion olimpic. Am fi vrut să rămînă în Moldova, dar aici nu ar fi putut să crească, pentru că nu mai avea concurenţă, nu erau condiţii de trai, de cazare, de alimentare. Noi nu mai reuşeam să-l întreţinem. Avea nevoie de vîsle, de barcă. Acolo e asigurat cu de toate”.
Un singur regret poate că există. Soţii Mihalachi nu au terminat încă de construit casa. Acum, cînd vine atîta lume să-i vadă, acum cînd, iată, trebuie să le vină într-o mini-vacanţă şi Victor, şi-ar fi dorit să fie totul pus la punct. „Mulţi îmi spun: ai făcut un lucru bun că ai investit în băiat, în viitorul lui. Mă mîndresc cu asta. E bucuria noastră, e slava noastră”, spune tata. Iar casa o vor termina. Sînt încă tineri şi au tot timpul înainte.
Victor Mihalachi mai are o soră, Veruţa. La anul, va absolvi liceul. Nu a făcut sport niciodată. Altele îi sînt preocupările. Îi plac ştiinţele exacte, o interesează tehnologiile informaţionale. Mezinul… „Tot sportiv îl faceţi?”, întreb. „Nu ştiu. Am să mă întorc la lac, numai că bărcile sînt scumpe. Am să aduc eu la Ungheni prima barcă de acest fel. A lui Victor”.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns