Livădar cu studii de zootehnician

A absolvit, pe vremuri, facultatea de zootehnie, a lucrat apoi ani buni la un complex de vite. Cine ar fi putut spune atunci că Timofei Cucu din Cetireni, căci de el e vorba, îşi va lua, într-o bună zi, viaţa în mîini şi va începe o cu totul altă activitate?  O va începe atunci cînd alţii se gîndesc deja la pensionare.
Deasupra Cetireniului se întinde, la ora actuală, o livadă de toată frumuseţea. Sînt 13,37 hectare de meri, pruni, gutui. Circa 7000 de pomi viguroşi şi bine îngrijiţi. E livada lui Timofei Cucu. O livadă ca la carte, bazele căreia au fost puse cu şase ani în urmă.
„E rentabil acum să creşti livadă?”, îl întreb. Răspunsul vine imediat: „Nu-i piaţă de desfacere. Vindem produsele noastre pe la piaţă, în raion. Anul trecut, am avut circa 30 tone de mere. Am vîndut o parte intermediarilor, cu 3 lei kilogramul. Pe piaţă însă ajunge la 5-6 lei kilogramul”. „De ce nu încheiaţi un contract cu fabrica de conserve?”, continuu cu întrebările. Zîmbeşte: „Nu are rost. Preţul de achiziţie la fabrica de conserve e de… 30 bani kilogramul”.
Şi atunci, logic, trebuie să-i adresez încă o întrebare: „Nu vă pare rău că aţi început cu livada?”.
Se pare că şi-a pus această întrebare şi el de zeci de ori. „Nimic nu întorci înapoi. Aşa e viaţa, ce să faci?”, răspunde.
Aşa e viaţa. Şi trebuie trăită cu demnitate. Nu i-a fost frică niciodată de muncă. Acum zece ani, a luat în arendă 9,37 hectare de teren arabil. Mai avea patru hectare proprietate personală. Le-a plantat, pe rînd, cu livadă. Pentru că are şi o pepinieră a sa, în care creşte puieţi, îi place să tot experimenteze. Are un soi nou de mere – imediat plantează şi pe terenul său.
Florena, Liberty, Golden, Aidaret, Cempion şi tot aşa. De toate poţi găsi în livada sa. Ştie exact ce trebuie să facă. „Plantez ceea ce cere piaţa”, spune.
Vorbeşte cu satisfacţie despre îngrijirea livezii, deşi e o muncă foarte mare. În acest an, a stropit de opt ori livada. „Au fost ploi multe”, explică. Iarnă de iarnă, luni în şir, efectuează curăţirea pomilor. O face de unul singur! „Nu aveţi încredere în alţii?”, îl întreb. „E mai bine cînd faci cu mîna ta”, răspunde. Ştie ce trebuie să taie şi cît. „Este o diferenţă mare cînd laşi 20 de mere şi cînd laşi 50. Unde-s merele mai rare, şi bolile nu atacă atît de mult, şi calitatea e mai bună, şi preţul e mai mare”, explică.
Crede în viitorul agriculturii în Republica Moldova, crede, dar cu o singură condiţie: dacă ar exista o piaţă de desfacere. Atunci s-ar ocupa mai mulţi şi cu livezile, oamenii s-ar coopera şi şi-a rezolva problemele mult mai simplu. Atunci ar fi o forţă.
Lucia Bacalu