Ion Harea, preşedintele raionului: „Vrem să dăm de ştire actualei conduceri a Republicii Moldova că Ungheniul nu aşteaptă pomene”
Domnule preşedinte, iată că au rămas zile numărate pînă la deschiderea lucrărilor celui de-al treilea forum economic la Ungheni. Şi după primul forum, şi după al doilea, s-au auzit critici dure că au fost cheltuiţi mulţi bani în van, căci nu s-au prea văzut efectele. Aţi insistat totuşi să organizaţi şi un al treilea forum. De ce?
Dacă cineva nu a observat eficienţa celor două forumuri anterioare, vreau să aduc doar cîteva exemple concrete. Deschiderea în Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” a unor întreprinderi mari, în ultima perioadă, oare nu este un argument în favoarea forumurilor economice? Faptul că mulţi ambasadori ai altor state au început să vină la Ungheni cu interes oare nu este un argument? Aş mai spune ceva: oare cum le-ar plăcea unora? Ca noi să nu facem nimic şi să aşteptăm ca cineva să vină şi să ne spună ce să facem? Eu cred că, în cazul organizării unui forum, e vorba de iniţiative benefice ale unor oameni care au alte viziuni, diferite de ale celor care au fost anterior. Totodată, prin acest forum vrem să dăm de ştire actualei conduceri a Republicii Moldova că Ungheniul nu stă şi aşteaptă pomene. Ungheniul vrea să mişte lucrurile înainte, aşa cum vede el.
Un forum organizat la modul serios presupune şi cheltuieli serioase. De unde veţi lua în acest an bani?
Sursele deja sînt identificate. Trebuie să spunem că există patru instituţii ce şi-au asumat responsabilitatea pentru organizarea forumului: Consiliul Raional, care a aprobat pentru desfăşurarea acestui eveniment 80 mii de lei, Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, care vine cu o contribuţie de 3000 de euro, Regiunea de Dezvoltare Centru, care şi-a asumat editarea materialelor promoţionale, şi Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Ungheni, care de asemenea va suporta anumite cheltuieli. La Ungheni mai există o practică bună – şi agenţii economici interesaţi vin cu o contribuţie a sa. Se pare că şi în acest an, ca şi în cel precedent, nu vom cheltui prea mulţi bani din bugetul raionului. Vă reamintesc că anul trecut, din suma alocată de Consiliul raional, 80 mii de lei, au fost cheltuiţi vreo 20 mii. Restul banilor au venit din alte părţi.
Anul trecut, o parte din consilierii raionali au avut faţă de forum o atitudine indiferentă, ca să nu spun că l-au boicotat. Ce se întîmplă? Sînt, totuşi, aleşii poporului.
E o chestiune foarte interesantă. Eu i-aş invita pe cei ce sînt împotrivă să mai ia creionul în mînă, să mai analizeze situaţia, să-şi amintească ce a fost în anul 2007 şi ce este în 2010. Lucrurile s-au schimbat, există realizări frumoase, chiar dacă ne dorim cu toţii mult mai multe. Sigur, fiecare vede ceea ce vrea să vadă. Cei care au careva propuneri, au careva viziuni, să le spună deschis. Ei i-aş înţelge pe cei ce se declară împotrivă, dacă ar fi vorba de promovarea imaginii lui Ion Harea, sau a altuia din conducerea raionului. Aici e vorba de promovarea imaginii raionului. În urma celor două forumuri din anii precedenţi, azi lumea cunoaşte foarte multe despre Ungheni. Aş îndemna toţi consilierii la dialog, i-aş îndemna să se implice. Asupra organizării acestui forum lucrează consilii întregi, şi în cadrul raionului, şi la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, şi în cadrul Euroregiunii „Siret-Prut-Nistru”, şi la Camera de Comerţ şi Industrie. Se implică foarte multă lume, inclusiv oameni din afară, care vin cu idei, cu propuneri. Este foarte îmbucurător acest fapt.
Care vă sînt aşteptările?
Îmi doresc să ne atingem scopurile pe care ni le-am propus: promovarea a cît mai multor proiecte, atragerea unui număr cît mai mare de investitori, promovarea şi în continuare a imaginii raionului. În plus, aş dori ca raionul să se aleagă cu noi prieteni, cu noi parteneri, pentru a dezvolta relaţii reciporc avantajoase. Aşteptările sînt mari. Sper că reprezentanţii Guvernului care vor participa la Forum să se familiarizeze cît mai mult cu problemele din teritoriu. Astfel, vom avea o înţelegere din partea lor şi mai mare.
În ultima perioadă, au fost foarte mulţi ambasadori la Ungheni. Toţi s-au interesat de potenţialul economic al raionului.
Aşa este. Ambasadorii au vizitat Ungheniul nu doar de dragul vizitelor. Scopul meu a fost de a le trezi un interes cît mai mare faţă de această regiune. Şi azi (20 septembrie – nota autorului), la ora 16.00, am stabilită o întîlnire la Chişinău cu Ambasadorul Chinei în R. Moldova. Voi spune fără pic de modestie: nu ştiu cine ar mai putea să se laude cu o asemenea performanţă. Îmi doresc să aduc cît mai mulţi investitori şi investiţii în teritoriu. Pe mine nu mă interesează discuţiile sterile. Mă interesează cum să valorificăm potenţialul economic din raionul Ungheni. Dar el este.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns