De Ziua internaţională fără automobil

Pe 22 septembrie, cînd omenirea a marcat Ziua internaţională fără automobil, preşedintele raionului, Ion Harea, a venit la serviciu pe jos, deşi locuieşte la o distanţă de cîţiva kilometri de locul de muncă. „Merg în majoritatea cazurilor pe jos, şi nu doar azi”, a declarat dînsul pentru „Expresul de Ungheni”, menţionînd, totodată, că o face din trei motive: pentru că-i mai sănătos, e mai ieftin şi e mai benefic pentru mediul înconjurător. „Îi sfătuiesc şi pe alţii să meargă pe jos, mai ales pe cei care încă nu au înţeles că maşina de serviciu nu este automobilul lor personal”, a mai spus dînsul. Am încercat să aflăm cum au ajuns la serviciu de Ziua internaţional fără automobil şi alţi demnitari. Dar primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, e în concediu. La fel în concediu e vicepreşedintele raionului, Petru Langa. În concediu e şi Mihai Osipov, şeful Secţiei control ecologic. Vasile Lupu, şeful Secţiei evidenţă şi înmatriculare a transportului, nu ne-a răspuns la telefon. Nu ne-a răspuns nici Ghenadie Moroi, viceprimarul de Ungheni. Iulia Pancu, şefa Direcţiei Învăţămănt, Tineret şi Sport, se afla în teritoriu. O bună parte din ceilalţi demnitari locuiesc mult prea aproape de locurile lor de muncă, ca să vină la serviciu cu automobilul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *