Ce a făcut Organizaţia veteranilor şi pensionarilor în ultimii doi ani?

„Căutăm să ajutăm pe cei care într-adevăr trebuie ajutaţi. Acolo unde-i greu, unde-i durere, unde-i tragedie, trebuie să sară toţi în ajutor. Acolo însă unde situaţia nu este dintre cele mai rele, n-ar fi rău să mai dea din coate şi oamenii înşişi”, a declarat Boris Zugravu, preşedintele organizaţiei raionale a veteranilor şi pensionarilor.
Vasile Sanduleac, preşedintele organizaţiei orăşeneşti a veteranilor şi pensionarilor, a menţionat, la rîndul său, că, urmare a unei analize făcute, s-a stabilit că, de regulă, aleargă după ajutoare şi bat cu pumnul în masă cei care au cu ce trăi. Persoanele cu adevărat defavorizate sînt mult mai modeste. Pe parcusrul ultimilor doi ani, au fost repartizate şi pachete cu produse alimentare, şi haine. Dar s-a pus accentul şi pe latura spirituală. „Iată azi, am încheiat şedinţa cu nişte poezii compuse de o pensionară. E şi asta dezvoltare spirituală. Sau ansamblul „Vîrsta de Aur”. Atenţia pe care i-o acorzi omului tot de latura spirituală ţine. Au fost organizate, pentru persoanele în etate, zece excursii la mănăstiri. Ne-am implicat în rezolvarea unor cazuri strigătoare la cer.  Fostul director al căminului cultural de la Măgurele fusese dat uitării. Acum e fericit, pentru că am intervenit. Ne-am implicat, ca să fie ajutat şi Vasile Basoc din Măcăreşti, unul dintre semnatarii Declaraţiei de independenţă”, spune Boris Zigravu. „Ne-am străduit să deschidem uşa la cît mai mulţi oameni, printre care: Vasile Bludaru, Gheorghe Sasu. Cînd erau sănătoşi, cînd aveau posturi, toţi veneau să-i viziteze. Acum au uitat de ei. Noi, ca pedagogi, ne mai amintim şi de sufletul oamenilor, căutăm să facem cît putem”, continuă Vasile Sanduleac.
Cei doi consideră co o problemă cronică pentru persoanele în etate este lipsa de comunicare. Aceşti oameni trebuie să fie reintegraţi în societate, căci trăiesc o adevărată dramă. S-a pierdut legătura între generaţii. Cei de ieri au trăit într-un sistem, socialist, iar cei de azi – în cu totul altul – capitalist.
„De problemele morale şi spirituale ale pensionarilor trebuie să se ocupe înşişi pensionarii. Trebuie să ne organizăm singuri. Să fie constituite grupuri după interese”, consideră Boris Zugravu. Un prim pas în acest sens au făcut pedagogii pensionari. În anul curent, de Ziua pedagogului, ei se vor reuni şi vor organiza o festivitate a lor. (L.B.)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *