Vor fi despăgubiţi doar sinistraţii adevăraţi, nu şi profitorii

Deşi la Măcăreşti au fost distruse de ape zeci de case, deşi sute de oameni au avut de suferit în urma inundaţiilor din acest an, o bună parte dintre ei nu va primi nici o despăgubire. „Îmi pare rău, dar o spun aşa cum este şi vreau să fiu înţeles corect: nu vrem să permitem nimănui să profite de pe urma calamităţilor ce s-au abătut asupra noastră”, a declarat preşedintele raionului, Ion Harea.
Potrivit dînsului, în anul 1988, majoritatea din cei care azi au pătimit la Măcăreşti au fost despăgubiţi. Lor li s-au dat surse materiale, lor li s-au dat locuri de casă, li s-au construit chiar case, ca să se retragă în deal. Nu toţi însă au înţeles corect. „Sînt toate listele cu cei ce au suferit, sînt materialele din 1988. Oamenii au fost avertizaţi şi în 2008: dacă rămîneţi aici, rămîneţi pe propria răspundere”, a subliniat Ion Harea.
La ora actuală, o comisie instituită special, analizează foarte minuţios fiecare caz în parte. Apar la iveală lucruri curioase. „Sînt cetăţeni care locuiesc la Ungheni şi au fugit reprede la Măcăreşti, să primească despăgubiri materiale în legătură cu inundaţiile. Scuzaţi, vă rog. Ce facem noi?
Acolo, la Măcăreşti, sînt şi foarte multe construcţii neautorizate”, a remarcat preşedintele raionului, după care a întrebat: „Cît poate societatea să întreţină profitorii?”. Poziţia autorităţilor din Ungheni a fost susţinută şi de prim-ministrul Vlad Filat, şi de membrii Comisiei republicane situaţii excepţionale.
Cei care însă au suferit cu adevărat, neavînd nici o vină, vor fi despăgubiţi. „Aceştia vor fi ajutaţi, dar va mai dura un pic. Nu vom permite ca vreo familie să rămînă fără acoperiş deasupra capului în iarna care vine. Asta nu înseamnă însă că vom da tuturor laolaltă”, a subliniat Ion Harea. Fiind întrebat cîte familii vor fi despăgubite, dînsul a evitat să numească o cifră concretă, limitîndu-se doar să spună: „Se examinează foarte minuţios, pentru că nu vrem să dăm ocazie profitorilor, dar nici să-i neglijăm pe cei care au suferit. Vrem să fim obiectivi”.
Pe de altă parte, preşedintele raionului s-a arătat deranjat de proporţiile pe care le ia „parazitismul”, iresponsabilitatea şi apatia oamenilor faţă de propria soartă. „Atît de mult am dezvoltat simţul acesta, că cineva trebuie să ne dea, încît a luat proporţii bolnăvicioase. Este ca o epizotie. Ajutoare sociale trebuie să le dai, bani trebuie să le dai… La noi, nu ştiu de ce, doctorul e vinovat că cineva e bolnav, poliţistul e vinovat că cineva încalcă legea şi tot aşa mai departe. Dar nimeni nu se întreabă: eu oare nu sînt vinovat? Orice om, pe lîngă drepturi, mai are şi nişte responsabilităţi”, a menţionat dînsul.
Preşedintele raionului a promis că în curînd vor fi date publicităţii materiale şocante: cîţi profită de ajutor social, de diverse indemnizaţii, neavînd dreptul la ele.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *