Ion Filimon: „Într-o lună-două, va fi alături de noi multă lume”

Pe 26 mai, circa 40 de delegaţi la conferinţa raională a organizaţiei teritoriale a Partidului „Moldova Unită” (PMU) şi-au ales conducerea. În calitate de preşedinte a fost ales Ion Filimon, consilier raional, fost preşedinte al fracţiunii PCRM în Consiliul raional, şef al secţiei venituri la Casa Teritorială Asigurări Sociale. Vicepreşedinte a fost ales un alt fost comunist, consilier raional – Vasile Grecu. La conferinţă a participat însuşi preşedintele formaţiunii, Vladimir Ţurcanu, precum şi Ghenadie Călăraş, reprezentantul  biroului central, responsabil de raionul Ungheni.
După conferinţă, preşedintele proaspăt ales al organizaţiei teritoriale al Partidului „Moldova Unită” (PMU), Ion Filimon, ne-a acordat un interviu.
Alegerea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al organizaţiei teritoriale a PMU a fost pentru multă lume interesată de politică o surpriză. Or, aţi fost, o perioadă îndelungată, printre membrii marcanţi ai PCRM. Acum vă vedem în fruntea unei alte formaţiuni. De ce?
Unu: despărţirea de PCRM nu a început de ieri sau de azi. M-a făcut să mă gîndesc bine ce să fac  situaţia internă din PCRM. Relaţiile dintre conducerea organizaţiei teritoriale şi, respectiv, secretarii sau membrii de rînd, lasă de dorit. Doi: deja este obositor ceea ce se întîmplă: politică, politică şi iar politică. Trebuie cineva să facă şi puţină pace între politicieni. Trei: eu nu am plecat la un partid care ar avea o doctrină diametral opusă celei pe care o are PCRM. Viziunile mele sînt de stînga, social-democrate. Apropo, au trecut şi cred că vor mai trece mulţi din PCRM în Paritdul „Moldova Unită”.
Nu cumva aţi venit la PMU în dorinţa de a obţine un post mai important?
Mi s-au  mai adresat asemenea întrebări. Nu uitaţi: eu am aderat la un partid nou format, care nu are reprezentanţii săi în organele de conducere ale ţării. Deci, chestiunea cu fotoliile decade. Apropo, cei ce au venit în PCRM în anul 1996 nu se gîndeau la fotolii. Cei care au venit în 2005 sau în 2007 deja aveau alte gînduri. Din punctul meu de vedere, PMU este o formaţiune mai moderată, fără revoluţii. Asta m-a atras în primul rînd.
De ce nu aţi aderat la Partidul Democrat, care e tot de stînga, e tot moderat, tot are o doctrină social-democrată? În plus, stă mai bine pe poziţii.
Da, şi acolo e o echipă destul de bună. Am mulţi colegi, prieteni în PD. Şi ei au viziuni similare cu ale mele. Poate că nu le ajunge un pic de verticalitate.
Nu credeţi că pasul pe care l-aţi făcut e unul destul de riscant pentru cariera dumneavoastră? PMU este abia la începuturi şi nu se ştie ce se va întîmpla cu el în următorii 2-3 ani.
Ştiţi cum se spune: cine nu riscă, nu bea şampanie. Dacă e să vorbesc serios, riscurile ne pasc la orice pas. Asta înseamnă că nu trebuie să facem nimic. În ceea ce priveşte activitatea politică, depinde mult de echipă.
Spuneaţi că vor adera la PMU încă mulţi alţi membri ai PCRM. Pe ce se bazează acest optimism al dumneavoastră?
Mulţi şi-au exprimat deja disponibilitatea de a veni la noi, dar mai există anumite bariere psihologice pe care trebuie să le depăşească. Aşa e moldoveanul nostru, pînă a face un pas trebuie să cîntărească pe îndelete. Într-o lună-două, va fi alături de noi multă lume. E vorba de nume sonore.
Bănuiesc că nu aveţi, la ora actuală, organizaţii primare în toate localităţile.
Foarte corect bănuiţi. De fapt, nici un partid nu are organizaţii primare în absolut toate localităţile. Sigur, în prima etapă ne-am propus să constituim organizaţii primare viabile.
Veţi încerca să atrageţi foşti membri ai PCRM, sau, totuşi, veţi căuta oameni noi?
Deja au venit oameni noi. Dacă e să aruncăm o privire asupra componenţei consiliului de conducetre, peste 60% sînt oameni noi, care nu au activiat în alte partide. Noi ne vom baza pe orice om care este om. Formaţiunea e deschisă pentru toţi.
Haralambie Chirilov, prim-secretar al comitetului raional al PCRM, spunea că nu aţi depus cerere de plecare din PCRM. De ce?
Eu m-am retras din funcţia de preşedinte al fracţiunii PCRM cu aproape trei luni în urmă. Nu-mi vedeam locul în echipa nou formată a PCRM. Le-am spus colegial despre aceasta. Aşa că plecarea mea nu a fost ceva neaşteptat.
Unii ar putea cataloga plecarea dumneavoastră ca o trădare.
Odată ce în PCRM s-a format o echipă nouă, în care eu nu mă regăsesc, ce trebuia să fac?  Eu le doresc succese foştilor colegi şi ne vom revedea la alegeri. Atunci vom vedea cine e mai bun, cine e mai rău. Or, alegătorul e cel ce ne apreciază.
Consideraţi că aveţi şanse la alegerile locale din 2011?
Da. Evident. Formaţiuni care vor obţine majoritatea nu vor mai exista. Totul va depinde de oamenii cu care vom merge în alegeri.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *