Podul de flori: o poveste frumoasă cu un final pesimist

Acum exact 20 de ani, o mare de oameni se îndrepta spre Ungheni. Veneau  mii şi mii de cetăţeni, mînaţi de-o singură dorinţă: să treacă Prutul. La 6 mai 1990, s-a produs ceea ce avea să rămînă în istorie ca Podul de flori.
“A fost un drum greu de parcurs pînă la acel pod de flori, după o luptă crîncenă timp de 4-5 ani. Altfel nu am fi reuşit”, ne-a spus primul primar al Ungheniului post-sovietic, Vasile Para. Deşi anume el, fiind totodată şi deputat în Parlament la acea vreme, a avut o contribuţie esenţială la apropierea zilei în care grănicerii sovietici au deschis porţile şi au lăsat oamenii de o parte şi alta a Prutului să se întîlnească după decenii şi decenii de interdicţii de neimaginat, iată că acum zice simplu: “De fapt, era dorinţa a mii şi mii de oameni, iar eu, în virtutea funcţiei pe care o ocupam, mi-am făcut datoria”.
“Meritul este al celor care nu au renunţat niciodată să creadă că sînt parte a neamului, că, odată şi odată, cele două maluri ale Prutului se vor uni”, a subliniat dînsul.
Potrivit lui Vasile Para, mai mult decît s-a făcut atunci nu se putea. “Hunta care a venit mai apoi a spulberat tot”, a remarcat dînsul în stilu-i caracteristic.
Totuşi, Ungheniul a avut de cîştigat în urma acelui pod de flori, consideră fostul primar. În acea perioadă, a început construcţia unor blocuri locative numite şi acum “româneşti”. Apoi, pentru că era nevoie de transportarea materialelor de construcţie din partea cealaltă a Prutului, s-a insistat asupra deschiderii podului de la Sculeni. “Aici chiar e meritul meu”, a lăsat modestia la o parte Vasile Para. Dînsul a ajuns pînă la cele mai înalte instituţii de stat, inclusiv de la Moscova, cerînd deschiderea acelui pod. Odată deschis, nu a mai putut fi închis.  Din păcate, susţine Vasile Para, “gaşca a tras foloase de la poduri, şi nu omul de rînd”.
“Acum, pentru unghenenii noştri s-au redeschis podurile”, a remarcat fostul primar cu referire la micul trafic la frontieră. “Îi sfătuiesc să profite din plin de această situaţie, să-şi perfecteze permisele respective, să meargă cu toţii la mănăstirile lui Ştefan cel Mare, să guste din spiritualitatea noastră. Poate asta îi va ajuta să înţeleagă care le sînt rădăcinile, care le este originea”.
Fiind întrebat dacă mai crede că vom avea vreodată parte de un pod de flori, Vasile Para a răspuns: “Sînt convins: la nivel sentimental nu va mai fi niciodată. Integrarea noastră va avea loc prin alt fel de poduri. Cînd? Mă tem că nici copiii noştri nu vor prinde acele vremuri. E o mare discrepanţă între vorbe şi fapte”, după care a mai spus: “Tare aş vrea să greşesc”.