Decis. Elevii din clasele I–IX-a vor primi un sprijin financiar în valoare de o mie de lei
Familiile din Republica Moldova cu copii înscriși în clasele I–IX-a vor beneficia, începând cu anul școlar 2025–2026, de un sprijin financiar unic în valoare…
Familiile din Republica Moldova cu copii înscriși în clasele I–IX-a vor beneficia, începând cu anul școlar 2025–2026, de un sprijin financiar unic în valoare…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a început oficial sesiunea de admitere în învățământul liceal pentru anul 2025, proces desfășurat în două etape:…
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ungheni, unde s-a întâlnit cu primarii localităților și directorii instituțiilor…
Perioada de admitere la universitățile de stat din Republica Moldova începe oficial pe 21 iulie. La fel ca în anii precedenți, tinerii care vor…
Peste 60 000 de copii cu vârste între 5 și 6 ani și aproximativ 4 800 de cadre didactice vor avea acces la materiale…
Săptămâna trecută, Consiliul Raional Călărași a găzduit un eveniment profund și inspirațional – „Învățăm Împreună” – parte a Campaniei Naționale lansate de Ministerul Educației…
Un număr record de 3.138 de candidați vor obține nota maximă la proba de limbă străină a examenului de bacalaureat din acest an, fără…
Un număr de 200 de grădinițe din Republica Moldova sunt dotate, în acest an, cu echipamente, mobilier și materiale didactico-metodice, în cadrul unui proiect…
Ministerul Educației și Cercetării intenționează să aplice la nivel național un sistem anti-plagiat pentru a combate fenomenul copierii în învățământul superior. Anunțul a fost…
Ministerul Educației și Cercetării a publicat spre consultare meniurile școlare de care vor beneficia elevii claselor a V-a – a IX-a. Potrivit autorităților din…
Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieșit astăzi în vacanța de primăvară, care va dura nouă zile. Copiii urmează să revină la…
Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, autoritățile locale și liceele, a lansat campania națională „Învață în…
Începând cu 1 septembrie 2025, elevii claselor V-IX din instituțiile de învățământ din Republica Moldova vor beneficia de mic dejun gratuit. O hotărâre în acest sens…
Statul va certifica competențele de comunicare în limba română ale elevilor și persoanelor din învățământul liceal. Totodată, liceenii, care au studiat în limba minorităților…
Centrele de tineret din țară vor beneficia de suport financiar și metodologic prin intermediul unui nou program guvernamental, aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Executivului. Programul…
Elevii din Republica Moldova intră de miercuri, 25 decembrie, în vacanța de iarnă. În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu…
Statul schimbă macazul, iar școlile auto a căror studenți nu vor fi suficient de bine pregătiți pentru a susține examenul auto la Agenția Servicii…
Examenele din clasa a IX-a nu se vor mai desfășura centralizat, așa cum anunțau autoritățile în această vară. Astfel, precum și în anii precedenți,…
Din 1 septembrie 2025, elevii din gimnaziile Republicii Moldova ar urma să beneficieze de prânzuri gratuite. Despre aceasta a anunțat premierul Dorin Recean, în…
Instituțiile de învățământ din Republica Moldova cu un număr mai mic de elevi vor fi sprijinite în atingerea standardelor educaționale înalte prin intermediul unui…