Pe 28 iulie s-au împlinit 25 de ani de când Consiliul Municipal Ungheni a adoptat oficial stema și drapelul municipiului – două simboluri care au devenit…

Comisia Europeană a prezentat miercuri, 20 martie, propunerea de integrare graduală a Republica Moldova, și a celorlalte state candidate, în Piața Unică Europeană, în…
Vă invităm să aflăm împreună ce înseamnă de fapt – eficientizarea energetică a locuinței dumneavoastră. Mai întâi de toate trebuie să știți că eficiența…
SLAVENA MEGAMARKET ți-a pregătit multe surprise și anunță MEGA Tombolă! În perioada 20 martie – 26 aprilie efectuați cumpărături în suma de la 499 lei…
Drumul Cornești – Boghenii Noi – Condrătești – Năpădeni, cu o lungime de 33 de kilometri va fi reconstruit. „Drumul regional G88, care străbate…
Infrastructura rutieră și punctele de frontieră, inclusiv din raionul Ungheni, vor fi modernizate. Guvernul a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut…
Guvernul va iniția negocierea acordului cu Italia privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere în scopul conversiunii. O decizie în acest sens a fost…
Procedura de înmatriculare a vehiculelor va fi simplificată. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri, 20 martie, de Executiv. Autorii proiectului susțin…
Peste 30 de persoane vârstnice din orașul Călărași, inclusiv și 12 refugiați în etate stabiliți aici, au primit telefoane smart. Totodată, vârstnicii au beneficiat…
În mai multe regiuni din nordul și centrul țării ninge, iar în unele sectoare ninsorile sunt abundente. În aceste condiții, Inspectoratul General al Poliției…
Un premiu special a primit clasa a IX-a de la Gimnaziul „Pavel Buruiană” din satul Condrătești, după ce a participat la Școala de Antreprenoriat…
De la 1 aprilie 2024, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 2 777,86 lei. Totodată, cuantumul pensiei minime de dizabilitate va…
Proiectul Livada Moldovei a venit astăzi, 19 martie, cu un apel către producătorii de cereale din ţară să acceseze fonduri pentru renovarea şi reabilitarea…
Grigore Stratulat, Secretar de Stat al Ministerului Mediului, a avut o întrevedere, la sfârșitul săptămânii trecute, cu reprezentanți ai administrației publice locale, Oficiului Teritorial…
Consiliul de Administrație a aprobat prețurile reglementate (fără TVA) pentru furnizarea energiei electrice de către S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau…
În era în care ne confruntăm cu provocări energetice și îngrijorări legate de schimbările climatice, utilizarea panourilor fotovoltaice a devenit o soluție promițătoare pentru…
Bursele studenților moldoveni urmează să fie majorate. Guvernul urmează să aprobe la ședința de miercuri, 20 martie, o hotărâre corespunzătoare, scrie realitatea.md. Astfel, în…
În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment…
În 2023, în cadrul atestării formațiilor artistice de amatori, 32 de colective și-au confirmat titlul model, altor 6 li s-a conferit acest titlu, iar…
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) informează că reparația podului amplasat pe drumul R16 Bălți–Fălești–Sculeni–Ungheni, km 62,38 a fost finalizată. Potrivit ASD, reabilitarea podului…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut anunțul așteptat de mulți cetățeni, confirmând că alegerile prezidențiale și referendumul constituțional vor avea loc în luna…