În fiecare zi, în Republica Moldova se generează mii de tone de deșeuri menajere, însă o mare parte dintre acestea nu sunt încă gestionate…

Profesorii care predau aceeași disciplină de cel puțin zece ani și dețin un grad didactic nu vor mai fi obligați să urmeze cursuri de…
La Novaci s-au încheiat lucrările de construcție a unui teren de joacă. Acesta a fost construit în cadrul proiectului „Comuna Tuzara – mediu rezilient…
Comisia Electorală Centrală (CEC) și Asociația Promo-LEX au semnat un Acord de Parteneriat strategic, marcând un pas important în direcția consolidării integrității proceselor electorale…
În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, care s-a sărbătorit pe 4 mai, Parcul „Micul Cluj” din municipiul Ungheni a devenit gazda celei de-a XVII-a ediție…
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, marcată anual la 1 iunie, Asociația „Rădăcini Sadovene” lansează un concurs de desene destinat copiilor din satul Sadova,…
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 6 mai, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți și venerați sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Considerat…
Desfășurarea evenimentelor publice din 9 Mai, dedicate Zilei Victoriei și Zilei Europei, va fi monitorizată strict de autorități, în contextul interdicției privind afișarea simbolurilor…
Piața Independenței din Ungheni a fost gazda Târgului Internațional de Carieră, un eveniment dedicat tinerilor și viitorilor absolvenți, care au avut ocazia să descopere…
În loc de smerenie și rugăciune, multe cimitire se transformă în expoziții de fast și cheltuieli exagerate Paștele Blajinilor, sărbătoarea dedicată pomenirii celor adormiți,…
Doi bărbați au fost condamnați la închisoare pentru vătămare intenționată gravă, soldată cu decesul victimei. Sentința a fost pronunțată recent de instanță, în urma…
Un copil de doar 6 ani a fost salvat, sâmbătă, 3 mai, de echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a…
Peste 90.000 de cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova și-au exercitat dreptul de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Rezultatele…
Familiile din Republica Moldova vor începe să primească, începând cu vineri, 2 mai, plățile unice prevăzute în pachetul de sprijin „Ajutor pentru familii de…
Tinerii din Republica Moldova au șansa să se implice direct în procesul decizional și în activitatea administrației publice prin participarea la un program de…
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță continuarea acțiunilor de verificare operativă în luna mai 2025, cu scopul de a preveni și combate încălcările legislației…
În era comerțului digital, un simplu clic pe butonul „comandă” are valoare juridică, echivalentă cu semnarea unui contract scris. În Republica Moldova, orice achiziție…
Între 13 și 21 aprilie 2025, Arena Chișinău a găzduit Campionatul European de Haltere, un eveniment sportiv de anvergură, organizat în colaborare cu Federația…
Republica Moldova marchează astăzi Ziua Internațională a Muncii, o sărbătoare dedicată recunoașterii eforturilor depuse de muncitori în dezvoltarea economică și socială a țării. Contextul…
În curând, în toate localitățile din Moldova, comercianții care au aparate de plată în magazine vor putea să elibereze bani în numerar direct de…
Deși mulți dintre angajați sperau că vor avea o minivacanță – nu e așa. Bugetarii vor avea liber pe 1 mai, atunci când în…