Începând cu luna august 2025, gospodăriile din Republica Moldova vor primi facturile pentru gazele naturale de la Energocom, compania de stat, și nu de…

Deja pentru a doua oară vorbim despre achizițiile publice, un subiect actual în contextul luptei cu corupția. Rodica Guțu, președinta AO „Ecologie pentru sănătate”,…
Pe 14 decembrie, la Nișcani, a avut loc o ședință de recepție a lucrărilor pentru obiectivul ,,Rețele de canalizare în satul Nișcani, raionul Călarași”…
Modele și practici de instituționalizare a cooperării intercomunitare în regiunile Cahul și Ungheni au fost prezentate celor peste 50 de reprezentanți ai administrațiilor publice…
183 de angajați ai doi operatori de servicii publice comunale din Ungheni – S.R.L. „AVE Ungheni” și Î.M. „Apă-Canal Ungheni”– au primit echipamente de…
Începând cu ziua de azi, pe întreg teritoriul țării, polițiștii desfășoară operațiunile „Autobuz” și „Taxi”. În cadrul acestora vor fi verificate condițiile în care…
Amplasarea convenabilă a biroului — un factor prioritar pentru moldoveni atunci când își caută un post de lucru. Asta indică rezultatele sondajului realizat de…
Cetățenii care s-au înregistrat în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică” își pot vizualiza calculul în baza căruia le-a fost acordat gradul de vulnerabilitate energetică, transmite…
Guvernul va compensa integral prin intermediul unui mecanism transparent ajustarea tarifului de distribuție a ziarelor în anul 2024, iar Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”,…
Modificarea numărului VIN a constituit motiv de ridicare a unui autovehicul în punctul de trecere a frontierei Sculeni. Șoferul fiind un cetățean moldovean în…
La Spitalul Raional Călărași a fost lansată platforma împreună cu stația generatoare de oxigen medical. Stația va fi utilizată pentru a produce oxigen în…
O femeie a fost lovită mortal în timp ce traversa strada. Polițiștii spun că se întâmpla în afara trecerii de pietoni. Accidentul s-a produs…
Vaccinarea este unica metodă prin care părinții își pot proteja copiii de rujeolă. Despre asta informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), care îndeamnă…
Un nou caz de incendiere a platformelor de gunoi a fost înregistrat la Ungheni. În una din nopțile trecute, la platforma de pe strada…
Persoanele care își încălzesc gospodăriile cu combustibili solizi, cum ar fi cărbune sau lemne, ar putea primi ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului…
Elevii din Moldova și profesorii lor, care participă la olimpiade și obțin performanțe, vor beneficia premii bănești. Decizia a fost votată de către cabinetul…
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, acestea sunt vizate într-o cauză penală privind organizarea migrației ilegale peste râul Prut în zona…
În Republica Moldova urmează să fie instituit Registrul Național de Cancer, care va reprezenta un sistem integrat în care vor fi înregistrate și prelucrate…
În ambele tururi ale alegerilor locale generale, desfășurate în noiembrie 2023, instituțiile mass-media din Moldova cu politică editorială pro-Kremlin au folosit pe larg dezinformarea…
Peste două mii de locuitori din patru sate din comuna Negurenii Vechi, raionul Ungheni pot merge în siguranță pe drumurile localității pe înserat sau…
Numărul deepfake-urilor (în traducere din engleză – fals profund) cu folosirea imaginii unor persoane publice din R. Moldova, difuzate pe rețelele sociale, este în…