Podcast „Expres Cultural” / Maria Biolotovici: „Eu întotdeauna am spus tare și răspicat: o casă de cultură trebuie să fie o carte de vizită pentru localitate”
În spatele fiecărui spectacol reușit, al fiecărui festival și al fiecărei tradiții care ajunge mai departe din generație în generație se află oameni care își dedică viața culturii. Un astfel de om este și Maria Bolotovici – șefa Centrului Raional de Cultură Pârlița, personalitate care de aproape patru decenii contribuie la dezvoltarea vieții culturale din raionul Ungheni.
Pornită din dragostea pentru muzică și fanfară, cultivată încă din copilărie, și ajunsă să conducă una dintre cele mai importante instituții culturale din regiune, Maria Bolotovici vorbește în acest episod despre începuturile sale, despre provocările unui manager cultural, despre anii în care a condus și Secția Cultură și Turism Ungheni, dar și despre misiunea de a păstra vii tradițiile și valorile autentice.
Cultura a fost domeniul în care v-ați construit practic întreaga carieră. A fost o alegere conștientă sau destinul v-a adus în această ipostază?
Eu vin dintr-o familie care întotdeauna a persistat cântecul, dansul, mult a fost mult a fost înclinația spre momentul ăsta tăticul. De fapt, vin din raionul Sângerei, din satul Dumbrăvița, unde de la la vârsta de unde aveam trei clase, în localitate s-a format orchestre de fanfară, dintre care și de fete. Și am nimerit și eu în această orchestră unde am cântat pe parcursul întregii perioade școlare. De atunci a început dragostea aceasta pentru arta muzicală, mai ales pentru fanfară și astăzi când aud o o orchestră, pentru mine este ceva deosebit.
Nu a fost destinul, dar a fost o alegere foarte frumoasă din suflet ca să plec pe domeniul acesta. Nu regret absolut nimic.
Apoi, ca tânăr specialist, am fost repartizată în satul Todirești, în calitate de dirijor al orchestrei de fanfară. Timp de trei luni eu am ieșit cu fanfara de băieți la evenimentele satului, dar și alte evenimente în raion, sau Chișinău. Iar 1988 am primit postul de primul director al Casei de Cultură din satul Todirești, când s-a dat în exploatare.
M-a văzut fostul șef de la secția cultură și mi-a zis că ar fi bine să trec la Casa Raională de Cultură de la Pîrlița, în calitate de director, unde lucrez și până în ziua de astăzi.
Totuși, ce v-a determinat să să vă mențineți în acești ani pe aceeași poziție?
Aici când am venit m-a întâmpinat o instituție fără specialiști, fără colective. Și iarăși am stat așa cu o gheață la coloana vertebrală și am zis și la o ședință în cadrul administrației publice locale că eu am venit să fac cultură dacă voi fi susținută. Atunci când am să văd că pașii mei nu-s chiar buni, eu probabil o să mă retrag. Am lucrat în toți acești ani și acum primesc doar mulțumiri.
Da, în domeniul culturii sunt foarte multe greutăți, ostacole. Nu am avut condiții de muncă, salariile erau mici, dar nu am preț pe bogăție, am pus preț pe cultura noastră națională, pe viața spirituală, pe dragostea față de domeniul dat, pe dragoste față de frumos și am încercat s-o transmit generațiilor. Am încercat să susțin orice lucrător din echipa mea și astăzi fac lucrul ăsta pentru că înțeleg că nu nu prea avem specialiști și asta e foarte greu.
Astăzi mă bucur de 14 colective dintre care cinci cu titlu onorific „model”. Mă bucur de o echipă foarte frumoasă și unită. Sunt alături de ei și eu fără echipă n-aș fi cine sunt. Și mi-am dat seama că factorul uman trebuie depus pe prim plan.
Acum sunteți manager al unei instituții culturale, dar ați fost și conducător al întregului domeniu cultural la nivel de raion, adică a Secției Cultură și turism. V-a ajutat cumva experiența de manager al Casei Raionale de Cultură din Pârlița să înțelegeți mai bine provocările și prioritățile culturii la nivel de raion?
Vreau să zic că activitatea mea la Casa Raională de pe atunci, că astăzi noi ne numim Centrul Reaional de Cultură Pîrlița, nu a fost atât de diferită de activitatea mea în cadrul Secției. Noi suntem și un centru metodic care oferim metodologii în raza administrativ-teritorială. Clar că acolo e se dezvoltă mult politica culturală. Trebuie să cunoști, să implementezi multe proiecte. Subdiviziunile secției sunt mai multe ramuri al culturii. Mă refer și la biblioteci și la școli de arte plastice, de muzică, colective cu titlu onorific model, etc. Noi suntem cei care gestionăm.
Practica activității mele la Secția de Cultură a fost de scurtă durată, cu regret, pentru că sănătatea nu mi-a permis.
Dar eu trebuia să fiu managerul acela profesionist ca să fac legătura între toți și să facem o echipă puternică. În afară de asta, toți veneau cu probleme pe care trebuia să le soluționez.
dar consider că îbn acei trei ani și jumătate am realizări de car mă pot mândri. Am început de la acela transport pe care l-am procurat, am efectuat diverse reparații la secție, la biblioteca raională, pavajul la biblioteca din Dănuțeni, am procurat aparataje, instrumente profesioniste, am îmbrăcat cu costume naționale acele colective care cu titlu onorific „model”. Eram într-o bună conlucrare cu primăriile, cu primarii pentru rezolvarea multor probleme din domeniu și chiar mă bucur că astăzi multe instituții s-au reparat, s-au mai creat unele condiții și suntem bucuroși suntem de majorarea salariilor. S-a schimbat situația în domeniul culturii cât de cât.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră această instituție?
Să zic, viața mea de toate zilele. Eu aici îmi găsesc refugiu, bucuria, chiar și tristețea. E a doua familie, dar câteodată poate și e prima. Fiindcă mai mult petrec activitatea aici decât mă aflu pe acasă. În afară de aceasta, sărbătorile suntem în serviciu, duminicile în serviciu și nu știu ce aș face fără instituția dată. Pentru mine este inima și sufletul meu.
Privind în urmă, care sunt cele mai importante lecții pe care vi le-au oferit această profesie?
Da, într-adevăr, în atâția ani am cunoscut foarte multă lume și o cunosc și în continuare, și mă cunosc și pe mine. Lecțiile sunt mai multe, dar cel mai tare este că trebuie să-ți iubești oamenii de aproape, să-i pui în valoare.
Care este, totuși, lucrul de care sunteți cea mai mândră atunci când priviți în urmă la anii de activitate?
Sunt mândră de toate lucrurile pe care le-am realizat. Dar unul dintre cele de care eu mă mândresc foarte tare, este instituția în sine. Cu toții cunoaștem că instituția era într-o stare avariată și cu regret nu era rezolvare. Jumătate de an, zi și noapte, am lucrat asupra unui proiect și am câștigat 2 milioane. s-au făcut reparații capitale.
apo a apărut o întrebare cu privire la statut și eu lucrurile acestea n-am putut să le las. Am făcut diferite demersuri și am obținut statutul de casă raională de cultură.
Și totuși trăiiesc cu gândul că este loc de mai bine, încă n-am ajuns la apojeul pe care ne-l dorim, dar sunt mândră de aceste lucruri, dar și altele pe care le-am realizat.
Ce s-a schimbat cel mai mult la cultura din raionul Ungheni în ultimii ani, după părerea dumneavoastră?
Eu zic că foarte multe: se pune accent pe obiceiuri și tradiții, și pe folclor. Scoatem din anonimat rădăcinile care au mai rămas. În ultimii ani este foarte bine pus la la punct studierea, cercetarea și valorificarea tradițiilor, obiceiurilor și folclorului autentic. Acest tezaur al raionului Ungheni, pe nivel de republică, este foarte bine apreciat.
Toate colectivele sunt îmbrăcate în costume naționale, este o mândrie. Avem colective foarte bune în ultima vreme și adică sunt schimbări frumoase.
Doamna Bolotovici, de ce mai are nevoie astăzi o comunitate de o casă de cultură într-o lume dominată de internet și rețelele sociale?
Eu întotdeauna am spus tare și răspicat: O casă de cultură în localitate trebuie să fii cartea de vizită. Cine nu ți-ar păși pragul, tu trebuie să-i prezinți cultura localității tale.
Ce planuri de viitor aveți?
Să mă rog la bunul Dumnezeu să fiu sănătoasă, în primul rând, să rămână același manager pentru care socot că lumea mă apreciază, dar și să dezvolt mai departe cultura atâta cât bunul Dumnezeu mă ține în această funcție.
_________________________________________________________
Lasă un răspuns