De la Naslavcea spre Sipoteni. O familie stabilită în Franța, traversează Moldova pe biciclete
O familie din diaspora, Igor și Caroline Levkiv, împreună cu cei trei copii și-au propus ca această vară să o petreacă pe biciclete. Ei au pornit într-o călătorie, pe malul râului Nistru, pedalând sute de kilometric pentru a descoperi țara de origine a tatălui lor. Călătoria pe bibciclete a început pe 5 august, din Naslavcea și destinația finală este Sipoteni, satul natal al lui Igor Levkiv, scrie Ziarul de Gardă.
Igor este originar din Sipoteni și locuiește de 22 de ani în Franța, la Bordeaux. Soția sa, Caroline, este originară din Franța, iar copiii lor – Andrea, Sofia și Gabriel – s-au născut și au crescut acolo.
Ideea unei asemenea călătorii a apărut în familia lui Igor și a Carolinei relativ recent. Un prieten i-a propus lui Igor să vină din Franța în Republica Moldova pe bicicletă. Ideea i-a plăcut, însă a considerat că un asemenea traseu necesită o pregătire serioasă. Copiii au fost entuziasmați și au venit însă cu o condiție: dacă va exista o astfel de aventură, vor să participe și ei. Așa că Igor a trebuit să adapteze planul inițial la vârsta și posibilitățile celor trei copii. „Atunci le-am propus o variantă potrivită pentru vârsta lor: să traversăm Moldova pe bicicletă”, povestește Igor.
Cei trei copii au primit vestea cu mult entuziasm. Pregătirile au durat aproximativ opt luni, perioadă în care au așteptat cu nerăbdare momentul plecării.
Sute de kilometri, zi de zi
Deși sunt obișnuiți cu efortul fizic, copiii nu aveau experiență în parcurgerea unor distanțe atât de mari pe bicicletă. Adaptarea s-a produs însă rapid. Fiecare zi începe foarte devreme, în jurul orei 5:40. Familia face încălzirea, puțină yoga și apoi pornește la drum. Traseul a fost ales în jurul Nistrului, astfel încât copiii să poată descoperi cât mai multe localități, peisaje și mănăstiri. „Am ales traseul pe malul Nistrului, ca să trecem prin fiecare sat și să ajungem la toate mănăstirile care sunt pe acest traseu. Vrem să le arătăm copiilor credința pe care o avem. Am dormit și la mănăstire, am stat la slujbă și au văzut ce înseamnă asta”, povestește Igor.
Călătoria le oferă copiilor nu doar experiențe sportive, ci și lecții pe care nu le-ar putea învăța la fel într-o sală de clasă. Ei întâlnesc oameni, văd sate, descoperă locuri istorice și intră în contact cu tradiții pe care le cunosc mai degrabă din poveștile părinților. „Descoperim totul pe parcurs și nimic nu seamănă cu ziua precedentă. Tocmai asta ne motivează”, mai spune Igor.
Drumul nu este însă întotdeauna ușor. Ploaia, vântul, căldura și drumurile dificile fac parte din aventură.
Pentru Caroline, bicicleta schimbă și felul în care familia percepe timpul și spațiul. În loc să traverseze rapid localitățile, cei cinci le descoperă într-un ritm lent, oprindu-se și observând lucrurile pe care, de regulă, le-ai putea trece cu vederea. „Timpul încetinește, avem o altă relație cu timpul. Nu facem zgomot. Suntem conectați și complet prezenți acolo unde ne aflăm”, spune Caroline.
Caroline, care este originară din Bordeaux și activează în domeniul imobiliar, spune că a fost impresionată de caracterul autentic și rustic al satelor moldovenești. A remarcat că țara se dezvoltă rapid, dar păstrează încă o atmosferă pe care o consideră valoroasă. Pentru ea, Republica Moldova este o țară frumoasă, primitoare și „foarte vie în suflet”, chiar dacă o parte importantă a populației se află peste hotare.
Un detaliu care a impresionat-o în mod deosebit au fost fântânile întâlnite de-a lungul drumului.
„Fântâni aproape peste tot în sate, cu apă de izvor, potabilă sau nu, puse la dispoziția locuitorilor și trecătorilor. Găsesc acest ritual al fântânii minunat. Este un spirit al partajării foarte frumos”, povestește Caroline.
Sportul, parte din educația copiilor
Pentru Igor, sportul a fost dintotdeauna mai mult decât o activitate de timp liber. În copilărie, a practicat luptele libere la Școala Sportivă din Călărași, sub îndrumarea antrenorului Constantin Cobilean. „Când eram mic, am făcut lupte libere la Școala Sportivă din Călărași, sub îndrumarea lui Constantin Cobileanu, un antrenor performant, care m-a crescut de mic și mi-a dat gustul pentru acest hobby. Am continuat luptele și în Franța, unde am fost și antrenor, iar acum continui să transmit același lucru și copiilor mei. Și ei fac lupte, pe lângă alte sporturi”, spune Igor.
Pasiunea tatălui pentru acest sport a fost preluată de toți cei trei copii. Pe lângă lupte, familia practică CrossFit, un program de pregătire fizică ce combină exerciții de forță, gimnastică și cardio. Pentru Igor, este o activitate potrivită pentru întreaga familie, deoarece exercițiile pot fi adaptate nivelului fiecăruia.
Între Franța și Moldova
Familia Levkiv nu exclude posibilitatea unei reveniri în Republica Moldova. Igor și Caroline au început să analizeze această variantă. Au cercetat școlile în care ar putea învăța copiii, posibilitățile de trai și modul în care ar putea continua activitățile sportive.
Planul a avansat, însă Igor recunoaște că el este cel care încă nu se simte pregătit pentru o asemenea schimbare. În schimb, Caroline și copiii ar fi mai deschiși ideii unei reveniri.
În Franța, familia are deja o viață bine consolidată. Caroline lucrează în domeniul imobiliar, iar Igor deține de aproximativ 20 de ani o companie de construcții cu 50 de angajați și activează, de asemenea, în domeniul imobiliar. În paralel, continuă să fie implicat în lupte, ca antrenor.
Igor spune că urmărește cu atenție transformările prin care trece Republica Moldova și consideră că țara s-a modernizat mult în ultimii ani. În același timp, crede că cei plecați peste hotare au nevoie de timp pentru a redescoperi oportunitățile pe care le poate oferi țara.
În opinia sa, diaspora poate contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin experiența acumulată în străinătate. „Diaspora poate aduce în Moldova experiență și practici pe care le-a acumulat peste hotare și care pot contribui la dezvoltarea țării”, afirmă Igor.



Lasă un răspuns