Au început pregătirile pentru Zilele municipiului Ungheni
În acest an, pe 20 august, se împlinesc 564 de ani de la prima mențiune documentară a Ungheniului. Cu acest prilej, va fi lansată o nouă ediție a anuarului Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, „Pyretus”, în care se vor regăsi, în premieră, informații privind Ungheniul interbelic. O expoziție de fotografii la subiect va fi vernisată în holul Primăriei municipiului Ungheni.
De Ziua Independenței, pe 27 august, va avea loc ceremonia de dezvelire a panoului informativ realizat cu prilejul aniversării de 15 ani de la acordarea numelui „Piața Independenței” pieței centrale din Ungheni. În aceeași zi, va fi semnat un nou acord de înfrățire – cu municipiul Tulcea (România). Spre seară, va avea loc Festivalul Național „Hora de la Prut”, ediția a VII-a.
Ziua de 28 august va fi intensă, cu multe spectacole, momente oficiale, cu tradiționalul Alai de sărbătoare. Vor fi înmânate distincții, vor fi discursuri ale oficialităților, expoziții. Ziua se va încheia cu un spectacol grandios cu participarea interpretelor: Dana Marchitan, Valeria Marcu, Tania Turtureanu și a formației „Lupii lui Calancea”.
Pe 30 august, în cadrul unui turneu național, la Ungheni își va prezenta spectacolul aniversar formația „Gândul Mâței”.
Pentru al doilea an consecutiv, pe 31 august, vom avea „Dictarea care ne UNește”, dedicată Zilei Limbii Române.



Lasă un răspuns