Clusterul comunităților Sculeni și Taxobeni va beneficia de sprijin financiar din partea Suediei
Clusterul comunităților Sculeni, raionul Ungheni, și Taxobeni, raionul Fălești, aflate în proces de amalgamare voluntară, au semnat un Acord de colaborare cu proiectul moldo-suedez PACE Local, implementat de SALAR International, cu sprijinul Guvernului Suediei. Acordul prevede consolidarea capacităților administrative necesare dezvoltării viitoarei autorități administrative amalgamate, în beneficiul locuitorilor.
Menționăm că, clusterul primăriilor Sculeni și Taxobeni întrunește șapte localități (Blândești, Floreni, Gherman, Hrubna Nouă, Vrănești) cu o populație totală de circa 4800 de cetățeni. Potrivit Acordului de colaborare semnat, acest cluster va beneficia de asistență financiară, tehnică și mentorat în valoare de 80 mii de euro, alocați cu scopul elaborării proiectelor tehnice pentru construirea rețelelor de aprovizionare cu apă și canalizare, construcția stațiilor fotovoltaice, realizării studiilor de fezabilitate și elaborarea documentelor strategice necesare pentru accesarea fondurilor de finanțare și implementării proiectelor de investiții.
Datorită acestui parteneriat, administrațiile locale vor deveni mai eficiente, mai bine organizate și mai capabile să atragă investiții pentru îmbunătățirea serviciilor publice, în conformitate cu bunele practici europene.
„Elaborarea documentelor de planificare strategică și a documentației tehnice este esențială pentru accesarea finanțării proiectelor investiționale, însă aceste procese sunt costisitoare. Grație sprijinului oferit, primăriile noastre pot economisi resurse pe care le putem direcționa către investiții în infrastructură și servicii locale”, a menționat Sergiu Gușevati, primarul comunei Sculeni.
La rândul ei, Lilia Dubasari, primarul comunei Taxobeni, a precizat că proiectele tehnice elaborate cu sprijinul PACE Local vizează construcția unor segmente ale sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare din comună. „Elaborarea acestor proiecte reduce presiunea asupra bugetului local și ne va permite să accesăm investiții din fonduri naționale și europene”, a declarat primarul.
Iar Shane Quinn, șeful proiectului PACE Local, a salutat noul parteneriat dintre SALAR International și clusterul Sculeni-Taxobeni și a apreciat decizia comunităților de a-și consolida capacitățile de administrare pentru îmbunătățirea serviciilor publice prin amalgamare voluntară, devenind un exemplu de parteneriat pentru alte comunități.
Activitățile de suport urmează să înceapă în perioada imediat următoare, vizând atragerea investițiilor, dezvoltarea capacităților funcționarilor locali și modernizarea spațiilor destinate interacțiunii cu cetățenii.
NOTĂ: SALAR International, în cadrul proiectului PACE Local, finanțat de Guvernul Suediei prin intermediul Sida, urmează să lanseze un nou apel de selectare a unor clustere din diferite regiuni ale țării, interesate să-și dezvolte comunitățile prin sinergia eforturilor în cadrul procesului de amalgamare voluntară.
Expresul



Lasă un răspuns