Spectacol aniversar pentru „Doina Prutului”: 10 ani de tradiție și folclor bărbătesc
Ansamblul folcloric de bărbați Doina Prutului a marcat 10 ani de activitate printr-un spectacol aniversar desfășurat pe scena Centrul Raional de Cultură Pîrlița, pe 22 februarie. Evenimentul a adunat un public numeros, cu invitați speciali și reprezentanți ai instituțiilor de cultură.
Istoria formației începe în anul 2016, la inițiativa Galinei Moraru, specialist principal în cadrul Secției Cultură și Turism din Ungheni. Receptivi la această propunere, membrii ansamblului s-au reunit pentru prima dată pe 16 februarie 2016, moment care a pus bazele unui colectiv artistic ce avea să devină o prezență constantă pe scenele culturale din țară.
Astfel, sub îndrumarea conducătorului artistic Iurie Vizir, ansamblul a demonstrat, timp de un deceniu, că tradiția cântecului bărbătesc poate fi păstrată vie și transmisă noilor generații. De zece ani, acești bărbați duc mai departe cântecul autentic al satului, oferindu-i voce și continuitate.
Pe scenă au răsunat mesaje de felicitare și încurajare pentru formația de bărbați. „Un deceniu de cântec, tradiție și dăruire sufletească! Vă felicităm și vă dorim inspirație, momente frumoase pe scenă, mult succes în tot ceea ce faceți, iar cântecele voastre să încânte mereu publicul”, a menționat Viorica Crețu, vocalistă.
Repertoriul artistic al ansamblului este bogat și variat, înglobând cântece folclorice din localitățile de baștină ale fiecărui membru. Mulți dintre ei sunt, la rândul lor, conducători artistici ai formațiilor folclorice din satele pe care le reprezintă, directori ai centrelor de cultură și profesioniști dedicați domeniului artistic. Portul lor tradițional se remarcă prin autenticitate, fiind mai mult decât o simplă haină – o moștenire culturală purtată cu mândrie și respect.
„10 ani de activitate reprezintă o muncă rodnică. Repertoriul vast al formației este o adevărată expediție folclorică continuă. Vă dorim săli pline, aplauze și sănătate, iar creația artistică să vă aducă mereu bucurie”, a spus și Maria Bolotovici, conducătoare artistică Formația „Cununa Dorului” de la Centrul raional de cultură Pîrlița.
Formația de bărbați colaborează cu mai multe colective, printre care și formația folclorică „Țărăncuța” din Florițoaia Veche, condusă artistic de Lidia Bolișoi. În premieră, au interpretat un cântec împreună „Mândruliță cu brățări”. „Suntem onorate și bucuroase să fim pe scenă alături de ‘Doina Prutului’. Le dorim să continue să obțină aceleași rezultate frumoase și să aibă parte de mult succes în activitatea lor artistică”, a menționat ea.
La evenimentul aniversar au fost prezenți și oficiali. „Am venit să sărbătorim alături de formație un deceniu de activitate. Au fost ani de dăruire și sacrificii, dar a meritat tot efortul”, a menționat Dorina Gîrbea, vicepreședinta raionului Ungheni. Cu acest prilej, din partea Consiliului raional Ungheni a fost oferită o diplomă în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru prestația artistică deosebită și promovarea tradițiilor populare.
La rândul său, Iurie Vizir a mulțumit publicului, invitaților și tuturor partenerilor: „Am rămas profund impresionați de numărul mare de invitați, oaspeți și spectatori care ne-au fost alături, răsplătindu-ne cu aplauze și cuvinte calde de apreciere. Le mulțumim din suflet tuturor pentru susținere, colaborare și parteneriat. Această zi a fost un prilej de bucurie și reflecție, o celebrare care va rămâne în amintire”.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns