Șase proiecte medicale din raionul Călărași, admise la finanțare prin CNAM
Șase proiecte din raionul Călărași au fost admise în următoarea etapă de evaluare în cadrul concursului de proiecte investiționale finanțate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Proiectele depuse de instituțiile medico-sanitare publice din raion au fost considerate eligibile de comisia specializată de selectare și evaluare, întrunind condițiile prevăzute de Regulamentul privind criteriile și modalitatea de selectare și implementare a proiectelor investiționale.
Proiectele admise vizează următoarele investiții în infrastructura medicală din raionul Călărași:
- eficientizarea energetică a edificiului, prin termoizolarea pereților și amenajarea teritoriului adiacent – IMSP Centrul de Sănătate Sipoteni;
- renovarea exterioară și termoizolarea edificiului Oficiului Medicilor de Familie din Rădeni;
- modernizarea capitală a sediului IMSP Centrul de Sănătate Bravicea;
- renovarea edificiului Oficiului de Sănătate din Mîndra;
- renovarea edificiului Oficiului Medicilor de Familie din Frumoasa;
- reparația pardoselelor, a scărilor și a cabinetelor din edificiul IMSP Centrul de Sănătate Călărași.
Reprezentanții Consiliului Raional Călărași menționează că, pentru implementarea fiecărui proiect, autoritatea raională va contribui financiar. „Această reușită reprezintă un pas important pentru modernizarea infrastructurii medicale și pentru îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate oferite cetățenilor noștri”, au declarat reprezentanții Consiliului Raional.
În total, la nivel național, în cadrul concursului au fost depuse 113 dosare, dintre care 109 proiecte au fost admise pentru etapa următoare de evaluare. Celelalte patru proiecte, deși considerate relevante, nu au întrunit criteriile de eligibilitate stabilite pentru această ediție.
Pentru anul 2026, în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale este planificată o alocare financiară de 100 de milioane de lei.
Expresul



Lasă un răspuns