Tatiana Rotari ar putea deveni următoarea deputată PAS în Parlament

Tatiana Rotari

Tatiana Rotari, șefa Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, ar putea prelua mandatul de deputată în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce deputata Anastasia Nichita și-a depus oficial mandatul, în data de 26 ianuarie.

Potrivit listei electorale a PAS de la alegerile parlamentare din toamna anului trecut, Tatiana Rotari figurează cu numărul 69, fiind următoarea candidată eligibilă. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas pentru realitatea.md, care a precizat că decizia finală urmează să fie luată după consultări interne și după ce Parlamentul va lua act de demisia Anastasiei Nichita.

Tatiana Rotari a declarat că este dispusă să preia mandatul, însă procedura trebuie parcursă în termenii legali. „Desigur accept onoarea de a fi reprezentantul poporului, este în același timp și o mare responsabilitate pentru mine. Urmează să avem discuții cu conducerea fracțiunii și în termeni legali voi prelua mandatul. Până atunci e nevoie de ședința plenară a Parlamentului pentru a se lua act de demisia Anastasiei Nichita, care încă nu a avut loc”, a menționat aceasta.

Tatiana Rotari este născută în 1994, este originară din satul Peticeni, raionul Călărași, și are studii juridice, inclusiv studii universitare urmate la Iași. Din august 2021, activează în cadrul Cancelariei de Stat, iar în prezent deține funcția de șefă a Oficiului Teritorial Ungheni, care acoperă raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni. Aceasta a fost investită în funcție la 1 februarie 2024. Iar din august 2021, Tatiana Rotari a executat mandatul de șefă adjunctă a Oficiului Teritorial Ungheni (pentru regiunea Călărași).

Validarea noului mandat de deputat va avea loc după parcurgerea tuturor procedurilor legale, în cadrul unei ședințe plenare a Parlamentului.

Reamintim că pe lista PAS s-a regăsit și Nicolae Drăgănel, președintele raionului Călărași, care a decis să renunțe la mandatul de deputat, preferând să-și continue activitatea în administrația publică locală. Iar raionul Ungheni este reprezentat în Parlamentul Republicii Moldova prin deputatul Andrian Cheptonar, aflat la cel de-al doilea mandat consecutiv.

Natalia Junghietu

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *