Gala Tinerilor Activi 2025 – o seară a recunoștinței pentru tinerii de la Centrul Municipal pentru Tineri
Implicarea, inițiativa și curajul tinerilor din municipiul Ungheni au fost celebrate în cadrul Galei Tinerilor Activi 2025, eveniment organizat de Centrul Municipal pentru Tineri Ungheni. Gala a devenit deja o tradiție, reprezentând un moment de bilanț, recunoaștere și apreciere a celor care, pe parcursul anului, au contribuit activ la dezvoltarea comunității locale.
Evenimentul a adunat zeci de tineri voluntari, coordonatori de proiecte, parteneri instituționali și sponsori, într-o atmosferă de sărbătoare, dar și de reflecție asupra impactului pe care tinerii îl au în viața orașului. Prin proiecte educaționale, campanii de voluntariat, acțiuni civice și inițiative de leadership, aceștia au demonstrat că implicarea tinerilor este esențială pentru o comunitate activă și durabilă.
În cadrul galei au fost acordate mai multe distincții, menite să evidențieze munca, perseverența și dedicarea tinerilor implicați în activitățile Centrului Municipal pentru Tineri.
„Am emoții de nedescris, mai ales datorită faptului că la eveniment s-au adunat atât de mulți tineri, parteneri și sponsori care ne sunt mereu aproape și ne susțin în desfășurarea activităților. Pentru noi, această gală este o confirmare că munca depusă pe parcursul anului contează și este apreciată”, a subliniat Elena Burlacu, directoarea Centrului Municipal pentru Tineri.
Titlul de Voluntara Anului 2025 i-a revenit Nicoletei Stahii, apreciată pentru implicarea constantă, responsabilitatea și spiritul civic de care a dat dovadă în cadrul numeroaselor activități desfășurate pe parcursul anului. „În acest moment trăiesc emoții foarte puternice. Sincer, a fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine”, spune Nicoleta, după care adaugă: „A fost un an frumos, cu experiențe noi, provocări, dar și rezultate cu impact. A fi voluntar înseamnă implicare, dar mai ales transformare. Am devenit mai încrezătoare, am o altă perspectivă și o direcție mai clară. Am realizat că am un potențial mare și că, atunci când muncești cu adevărat, apar și rezultatele. Chiar dacă uneori lucrurile nu ies din prima, am încrederea că voi reuși în cele din urmă”.
Susținerea autorităților publice locale pentru sectorul de tineret a fost un alt aspect evidențiat în cadrul evenimentului. „În acest an, au fost alocați peste un milion 200 de mii de lei, o sumă dublă față de anul precedent. Cea mai bună investiție este în tineri. Vă felicit pentru realizările frumoase și vă încurajez să rămâneți activi, energici și cu inițiative care ne reprezintă ca oraș”, a declarat Vitalie Vrabie, primarul municipiului, la eveniment.
„Tinerii sunt motorul dezvoltării comunității noastre. De fiecare dată când organizăm activități în municipiu, apelăm la tinerii Centrului de Tineret, pentru că alături de ei reușim să realizăm lucruri frumoase. Prin activitățile pe care le desfășurați, reușiți să treziți interesul tinerilor de a se implica și de a contribui activ la viața orașului”, a adăugat și Eduard Balan, viceprimarul municipiului.
Astfel, prin Gala Tinerilor Activi 2025, Centrul Municipal pentru Tineri Ungheni a reafirmat importanța recunoașterii implicării tinerilor și a parteneriatului dintre autorități, societatea civilă și comunitate.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns