Oficiul Medicilor de Familie Boghenii Noi a fost modernizat

Condițiile de activitate ale Oficiului Medicilor de Familie din satul Boghenii Noi, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Cornești, au fost îmbunătățite în urma implementării unui proiect finanțat din Fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).

Pentru realizarea proiectului au fost alocate peste 674 de mii de lei.

Cu aceste mijloace financiare, a fost efectuat[ reparația acoperișului clădirii, a trotuarelor și a căii de acces către subsol, necesară pentru întreținerea sistemelor tehnice. Totodată, a fost instalat un sistem modern de încălzire, care asigură confort termic în sezonul rece și contribuie la sporirea eficienței energetice a edificiului.

În cadrul unei vizite de monitorizare, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările de renovare au fost realizate integral și corespund proceselor-verbale de recepție. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.

Implementarea acestui proiect a permis crearea unor condiții mai bune de muncă pentru personalul medical, dar și îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților din localitate.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler