De pe raft pe masa de sărbători: Greșelile pe care ANSA ne îndeamnă să le evităm
Sărbătorile de iarnă sunt despre bucuria de a fi împreună cu cei dragi, despre mese îmbelșugate și emoții frumoase. Pentru ca această perioadă să rămână una plăcută și lipsită de riscuri pentru sănătate, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu un set de recomandări esențiale pentru consumatori.
Specialiștii ANSA îndeamnă cetățenii să procure produse alimentare exclusiv din locuri autorizate, dotate cu echipamente frigorifice și supuse controlului sanitar-veterinar. Comerțul stradal sau vânzarea produselor din portbagajele mașinilor trebuie evitate, chiar dacă prețurile sunt tentante. Astfel de surse nu pot garanta condiții de igienă și nici nu eliberează bon fiscal – documentul care permite justificarea unei eventuale reclamații.
Un alt aspect important vizează examinarea atentă a produselor înainte de achiziție. Carnea proaspătă trebuie să fie elastică, de culoare roz pal până la roșu închis, fără miros neplăcut sau suprafețe lipicioase. Consumatorii sunt îndemnați să verifice prezența mărcii de sănătate (ștampila ovală), care confirmă că produsul a fost supus controlului sanitar-veterinar.
În cazul ouălor, coaja trebuie să fie curată, mată și intactă, iar data durabilității minimale să fie verificată cu atenție. Produsele lactate trebuie alese doar după citirea etichetei, în special în ceea ce privește prezența grăsimilor vegetale sau a alergenilor, informații pe care comercianții sunt obligați să le afișeze.
ANSA atrage atenția și asupra achiziționării peștelui. Peștele viu trebuie să prezinte semne clare de vitalitate, ochi limpezi, branhii roșii-deschis și să nu aibă miros neplăcut. Solzii trebuie să fie lucioși, iar musculatura fermă și elastică.
În ceea ce privește produsele de patiserie, mai ales cele cu cremă, consumatorii trebuie să verifice termenul de valabilitate și lista ingredientelor. Eticheta trebuie să fie lizibilă și să nu fie acoperită de alte inscripții, iar unitățile sunt obligate să indice clar dacă produsele conțin substituenți ai laptelui.
Un alt sfat important este verificarea prețului la raft și compararea acestuia cu cel de pe bonul de casă, pentru a evita eventualele neconcordanțe.
Totodată, ANSA încurajează evitarea risipei alimentare prin planificarea cumpărăturilor, depozitarea corectă a alimentelor și achiziționarea responsabilă a produselor aflate la reducere sau aproape de termenul de expirare, doar dacă urmează a fi consumate imediat.
Agenția reamintește că, în cazul organizării evenimentelor în restaurante sau unități de alimentație publică, este strict interzisă utilizarea produselor preparate acasă. Siguranța alimentară în spațiile publice depinde exclusiv de trasabilitatea ingredientelor autorizate.
ANSA subliniază că operatorii din domeniul alimentar sunt obligați să dețină certificate care confirmă calitatea produselor, țara de origine a materiei prime și termenul de valabilitate. Consumatorii au dreptul să solicite aceste documente ori de câte ori consideră necesar.
Expresul



Lasă un răspuns