Șapte documente falsificate depistate la frontieră: polițiștii din Leușeni și Sculeni au dejucat noi tentative
Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Leușeni și Sculeni au dejucat, în ultima săptămână, mai multe tentative de folosire a documentelor falsificate. În total, au fost depistate șapte acte oficiale care prezentau semne evidente de contrafacere.
În urma controalelor suplimentare efectuate asupra a șase pasageri, au fost identificate documentele suspecte. Cazurile au fost înregistrate pe sensul de ieșire din Republica Moldova, pe curse internaționale spre și dinspre state ale Uniunii Europene. Un alt caz îl vizează un șofer aflat în posesia unui permis de conducere contrafăcut.
Cele șapte persoane implicate sunt cinci cetățeni ai Republicii Moldova și doi cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 26 și 56 de ani. Printre actele ridicate se numără:
-
o carte de identitate pretins emisă de autoritățile din România;
-
cinci permise de conducere – două moldovenești și patru ce imitau documente ucrainene, lituaniene, rusești și armenești.
Toate actele au fost transmise pentru expertiză criminalistică, în vederea stabilirii autenticității. Pe numele posesorilor au fost inițiate cercetări pentru elucidarea circumstanțelor, identificarea eventualilor complici și atragerea acestora la răspundere conform legislației.
Poliția de Frontieră atenționează că folosirea documentelor falsificate constituie infracțiune și poate atrage sancțiuni penale, precum și restricționarea dreptului de circulație.
Expresul



Lasă un răspuns