Căsătoria și divorțul se scumpesc
Guvernul pregătește modificări importante privind tarifele și termenii de prestare a serviciilor oferite de Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit proiectului de hotărâre, mai multe servicii din domeniul actelor de stare civilă vor deveni mai scumpe. Aici se încadrează și înregistrarea căsătoriei, divorțul și eliberarea certificatelor de stare civilă, scrie independent.md.
Astfel, pentru înregistrarea căsătoriei, cetățenii vor achita între 260 și 9100 de lei, în funcție de termenul ales pentru oficierea evenimentului. În prezent, taxa variază între 260 și 7280 de lei, iar procedura este gratuită dacă are loc în termen de 25 de zile sau în situații excepționale, potrivit datelor oficiale de pe site-ul ASP.
Și tariful pentru înregistrarea divorțului va crește semnificativ – de la 210 lei în prezent, la sume cuprinse între 810 și 910 lei, cu excepția cazurilor în care separarea este confirmată prin hotărâre judecătorească sau încheiere notarială.
Totodată, eliberarea certificatului privind starea civilă se va scumpi de două ori. În loc de 80–400 de lei, solicitanții vor achita între 160 și 800 de lei, în funcție de urgența solicitării.
Proiectul prevede majorări și pentru alte servicii conexe, precum: eliberarea extraselor (inclusiv multilingve) de pe actele de stare civilă; emiterea certificatelor de capacitate matrimonială; modificarea actelor necesare pentru dosarele de succesiune; și dobândirea cetățeniei prin recunoaștere.
Autoritățile argumentează că noile tarife sunt necesare pentru acoperirea costurilor reale de prestare a serviciilor și modernizarea infrastructurii ASP, însă măsura ar putea genera nemulțumiri în rândul populației.



Lasă un răspuns