Programul de compensații la energie, menținut pentru sezonul rece 2025. Ce urmează anul viitor

Guvernul Republicii Moldova a decis să mențină programul de compensații la energie și pentru sezonul rece 2025. Măsura este însă temporară, urmând să fie reevaluată anul viitor, în funcție de deciziile noului Cabinet de miniștri, scrie tvn.md.
Ministrul în exercițiu al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că Executivul actual și-a asumat responsabilitatea de a asigura sprijinul financiar pentru cetățeni până la sfârșitul acestui an, pentru a preveni dificultățile legate de înregistrarea beneficiarilor.
„Prioritatea noastră este să ne asigurăm că sistemul tehnic funcționează fără probleme, astfel încât cetățenii să poată accesa sprijinul rapid și ușor”, a spus ministrul, în cadrul emisiunii „Rezoomat”.
Cum vor fi acordate compensațiile
Schema de acordare a ajutorului rămâne aceeași ca și în sezonul trecut:
-
Pentru energia electrică, reducerile vor fi aplicate direct în facturi, fără proceduri suplimentare din partea consumatorilor.
-
Pentru agentul termic, compensațiile vor fi oferite sub formă de transferuri bănești, care vor ajunge direct la beneficiari.
Alexei Buzu a precizat că sursele de finanțare pentru anul viitor vor fi stabilite odată cu elaborarea noului buget de stat.
„Guvernul actual acoperă diferența de tarif pentru primii 100 KW consumați, până la sfârșitul acestui an. Urmează ca în următorul exercițiu bugetar să fie clarificat modul de continuare a sprijinului”, a adăugat oficialul.
Înregistrarea începe pe 3 noiembrie
Procesul de înregistrare pentru obținerea compensațiilor va începe pe 3 noiembrie 2025, pe platforma oficială compensatii.gov.md.
Gospodăriile care nu dispun de competențe digitale pot solicita ajutorul asistenților sociali pentru a fi înregistrate în sistem.
În sezonul trecut, peste 720.000 de familii au beneficiat de ajutor pentru plata facturilor la energie, valoarea medie a compensațiilor fiind de aproximativ 750 de lei lunar.
Expresul
Lasă un răspuns