Tentative de introducere ilegală a medicamentelor psihotrope, dejucate la Sculeni

Imagine: Serviciul Vamal

Funcționarii postului vamal Sculeni, în cooperare cu polițiștii de frontieră, au contracarat trei tentative de introducere ilegală în țară a unor produse farmaceutice ce conțin substanțe psihotrope, interzise pentru import fără documente justificative.

În urma controlului de specialitate, au fost documentați trei cetățeni ai Israelului — doi dintre ei, în vârstă de 19 și 45 de ani, deținând și cetățenia Statelor Unite ale Americii, iar al treilea, în vârstă de 59 de ani. Aceștia călătoreau ca pasageri ai unor curse ocazionale pe ruta România–Ucraina.

În bagajele lor, inspectorii vamali au depistat peste 50 de pastile de diferite tipuri și trei blistere cu medicamente de diverse mărci, toate având posibile proprietăți psihotrope.

În timpul audierilor, cei trei au declarat că medicamentele erau destinate uzului personal, însă niciunul nu a putut prezenta o prescripție medicală care să justifice deținerea acestora.

Produsele au fost ridicate și transmise pentru expertiză de specialitate, în vederea stabilirii exacte a compoziției chimice. Pe numele celor implicați au fost inițiate cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și stabilirea răspunderii juridice, în conformitate cu legislația în vigoare.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *