Energocom: Plățile făcute în avans vor apărea în facturile pentru luna octombrie

Sursa foto: a-tv.md

Plățile efectuate în avans pentru consumul de gaze naturale vor fi reflectate în facturile din luna octombrie, anunță societatea „Energocom”. Precizarea vine în urma sesizărilor primite în ultimele zile de la clienți care au observat că sumele achitate anterior nu se regăsesc în noile facturi, transmite IPN.

„Nu vă faceți griji. Vă confirmăm că toate sumele achitate anterior vor fi reflectate în factura pentru luna octombrie”, a precizat compania într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Potrivit „Energocom”, situația este determinată de procesul de tranziție a serviciilor de furnizare a gazelor de la SA „Moldovagaz” către SA „Energocom”, iar integrarea completă a datelor de plată este încă în desfășurare.

De la 1 septembrie 2025, „Energocom” a preluat furnizarea integrală a gazelor naturale, în calitate de furnizor de ultimă opțiune, conform deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), adoptată pe 4 august.

Primele facturi emise de companie au fost transmise începând cu 6 octombrie și vizează consumul realizat în luna septembrie.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *