TikTok anunță noi măsuri pentru protejarea integrității alegerilor din Republica Moldova

Pe măsură ce Republica Moldova se pregătește pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, platforma TikTok a anunțat o serie de măsuri pentru protejarea integrității procesului electoral și combaterea dezinformării.
În perioada 1 iulie – 9 septembrie, compania a eliminat 4.519 materiale care încălcau regulile privind integritatea civică și electorală, răspândirea dezinformării sau conținutul generat de inteligența artificială. Peste 96,5% dintre acestea au fost șterse înainte ca utilizatorii să le raporteze.
Totodată, TikTok a prevenit peste 2,2 milioane de aprecieri false, 1,4 milioane de cereri false de urmărire și a blocat crearea a peste 250.000 de conturi spam. De asemenea, au fost eliminate peste 100.000 de conturi false, împreună cu 1,3 milioane de aprecieri false și 1,6 milioane de urmăritori falși.
În lunile august și septembrie, compania a destructurat patru operațiuni de influență ascunsă cu conținut politic direcționat către publicul moldovean, ridicând la șapte numărul total al rețelelor eliminate în 2025.
Pe lângă aceste măsuri, TikTok a lansat în august un Centru Electoral, dezvoltat în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și organizația Stop Fals!, pentru a oferi utilizatorilor informații sigure despre procesul de vot și resurse de educație media.
Recent, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive TV că platformele TikTok și Telegram ignoră solicitările autorităților de a bloca conținuturile false.
Expresul
Lasă un răspuns