Serviciul 112 introduce reguli speciale pentru incidentele din campania electorală

Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 și Inspectoratul General al Poliției au stabilit noi proceduri pentru gestionarea apelurilor legate de incidentele electorale. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe comune și are drept scop eficientizarea procesului de înregistrare, clasificare și soluționare a sesizărilor pe durata campaniei electorale, transmite moldpres.md.
Directorul Serviciului 112, Anatolie Viniciuc, a menționat că zilnic sunt recepționate apeluri cu tematică electorală, care semnalează cazuri de dezinformare, conflicte legate de campanie, amplasarea ilegală a materialelor electorale, dar și alte situații asociate procesului electoral. „Este esențial ca apelurile privind incidentele electorale să fie tratate cu o metodologie clară. Vom introduce indexuri de caz specifice, care vor permite o gestionare mai eficientă a acestor apeluri și o mai bună coordonare interinstituțională”, a declarat oficialul.
Totodată, o parte semnificativă a apelurilor primite în această perioadă nu constituie urgențe în sens strict, ci mai degrabă solicitări de informare. Acestea vor fi redirecționate către linia informativă destinată alegătorilor – 022 88 01 01 –, pentru a evita aglomerarea serviciului de urgență.
Autoritățile au precizat că aceste măsuri au fost introduse în contextul intensificării activităților electorale.
Expresul
Lasă un răspuns