Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru sprijinirea fermierilor afectați de intemperii

Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru sprijinirea fermierilor care au suferit pierderi din cauza intemperiilor din această primăvară și a fenomenelor extreme din luna iulie, anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, scrie agrobiznes.md.
„Am decis să alocăm 100 de milioane de lei fermierilor pentru despăgubiri pentru pierderile provocate de intemperii. Banii vor fi transferați Ministerului Agriculturii, care se va ocupa de distribuirea acestora pentru compensarea pierderilor înregistrate”, a declarat premierul.
Fondurile vor ajunge la agricultorii ale căror culturi au fost grav afectate de înghețuri, ploile cu grindină și alte fenomene meteo severe, în contextul unui an agricol 2025 marcat de condiții climatice dificile.
Prin această măsură, Executivul își propune să ofere un sprijin rapid pentru stabilizarea sectorului agricol și asigurarea continuității activităților fermierilor afectați.
Amintim că în luna mai, asociația Moldova Fruct a tras un semnal de alarmă privind amploarea pagubelor provocate de cele două valuri de îngheț din aprilie, care au compromis grav livezile din întreaga țară.
Potrivit estimărilor prezentate de organizație, pierderile doar în livezile de cireș, cais, prun, piersic, vișin, măr, păr și plantațiile de struguri de masă se ridică la peste 741 de milioane de lei.
De asemenea, fermieri din mai multe raioane au raportat pagube cauzate de grindină, secetă și alte fenomene climatice extreme.
Expresul
Lasă un răspuns