Elevii de liceu și adulții își vor putea certifica oficial competențele de limbă română

Elevii de liceu și persoanele adulte vor putea obține un certificat oficial care să ateste nivelul de competență în limba română. Regulamentul privind desfășurarea testării naționale a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite moldpres.md.
Certificatul va fi util, în special, pentru cei care doresc să se angajeze în instituții publice sau în alte domenii unde cunoașterea limbii române este obligatorie. Totodată, acesta va oferi șanse egale absolvenților care intenționează să-și continue studiile în Republica Moldova sau peste hotare.
O facilitate specială este prevăzută pentru elevii din școlile alolingve: cei care vor obține certificatul cu nivel corespunzător vor primi, din oficiu, nota „10” la proba de examen la limba și literatura română pentru alolingvi din cadrul examenului național de bacalaureat.
Candidații vor susține două probe, structurate pe patru domenii: înțelegere auditivă, înțelegere a textului scris, exprimare scrisă și exprimare orală. În funcție de performanță, nivelul de competență va fi stabilit între A1 (începător) și C2 (profesional).
Hotărârea Guvernului intră în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial. Pentru organizarea testărilor, Ministerul Educației și Cercetării va aloca peste 190 de mii de lei. Modelele de teste pentru proba scrisă vor fi disponibile pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a precizat că primele evaluări ar putea fi organizate către finalul acestui an. „Introducerea certificatului de competență în limba română este un pas important pentru recunoașterea oficială a nivelului lingvistic al fiecărui cetățean și pentru asigurarea unor condiții egale la angajare sau în continuarea studiilor”, a declarat ministrul.
Expresul
Lasă un răspuns