Sipoteni obține finanțare pentru reconstrucția străzilor Ștefan cel Mare și Vasile Drăgancea

Imagine: Cu drag pentru Sipoteni/Facebook

Străzile Ștefan cel Mare și Vasile Drăgancea din satul Sipoteni vor fi reconstruite în cadrul programului guvernamental „EUROPA este Aproape”. Contractul de finanțare a fost semnat, iar în continuare urmează inițierea procedurii de achiziție publică pentru selectarea antreprenorului care va executa lucrările.

Reconstrucția celor două străzi vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale și facilitarea accesului în partea de sus a satului, unde aceste lucrări sunt considerate o prioritate de dezvoltare.

”Faptul că ne-am încadrat în toate criteriile de eligibilitate demonstrează angajamentul nostru pentru dezvoltarea comunității.
Acest proiect este unul mult așteptat de toți locuitorii, în special de cei din partea de sus a satului, și va aduce îmbunătățiri semnificative infrastructurii și calității vieții. Abia așteptăm să vedem aceste străzi transformate”, scriu reprezentații autorităților locale.

Valoarea totală a proiectului este de 10.309.892,76 lei. Din această sumă, contribuția comunității locale se ridică la 1.309.892,76 lei, iar Guvernul Republicii Moldova acoperă 9.000.000 lei.

Proiectul a fost declarat eligibil și finanțat prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Conform informațiilor, lucrările vor începe după încheierea procedurilor de achiziție și selectarea executantului.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *