Andrei Verbina: „10 pe linie înseamnă un succes pe care mi l-am dorit să-l obțin”

Pentru Andrei Verbina, absolvent al Liceului „Vasile Alcsandri” din municipiul Ungheni, 10 pe linie este un rezultat care spun el că nu a fost doar o întâmplare, ci rodul unor ani de muncă și pasiune pentru învățătură.
În interviul de mai jos, Andrei vorbește cum a trăit emoțiile examenelor, cum s-a pregătit, ce planuri are pentru viitor și ce sfaturi le dă colegilor care vor păși pe același drum.
10 pe linie la BAC – ce înseamnă acest rezultat pentru tine?
Înseamnă un succes pe care mi l-am dorit să-l obțin știind ca am șanse reale.
Te așteptai la un astfel de rezultat?
Când am aflat ca aveam 10 pe linie la bac m-am bucurat enorm de mult și deodată i-am anunțat pe părinți și profesori.
Cum ți s-au părut examenele?
Sincer, știam ca este o șansă reală să am notele respective, doar la română aveam dubii, întrucât niciodată nu-i un algoritm strict ca la matematică și fizică. Rezultatele le-am verificat online, deoarece e mult mai accesibil și am fost foarte fericit când am văzut notele.
Cu siguranță ai avut emoții la examene. Cum le-ai depășit?
Examenele au fost destul de ok, nu au fost nici foarte dificile și nici prea ușoare.
Nu sunt sigur dacă am putut depăși emoțiile când așteptam testele de bac, însă după 5 minute de când primeam testul mă linișteam și am încercat să îl rezolv precum toate restul testelor de până acum.
Cum te-ai pregătit pentru Bac? Ai avut un plan clar de învățare sau te-ai bazat mai mult pe ce ai acumulat în anii de liceu?
Pentru fiecare BAC m-am pregătit în mod diferit, însă, în general, doar am repetat materia din clasa a X-a până în a XII-a.
Ai luat deja o decizie privind facultatea sau domeniul în care vrei să mergi mai departe?
Încă mă decid unde vreau să merg mai departe.
Ce sfaturi le-ai da viitorilor absolvenți care doresc să obțină rezultate similare?
Pentru viitorii absolvenți care doresc să obțină rezultate similare le sugerez să se apuce din vară să rezolve câte puțin în fiecare zi și să nu lase chiar totul pe ultima sută de metri, nu mereu funcționează. Le urez succese!
Puteți citi și interviurile cu Nicoleta Budeanu, Jasmina Percic, Cătălina Cujba și Evelina Covaschi, absolvenții care au primit 10 pe linie.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns