Un preot din Ungheni, îmbină slujirea bisericească cu munca de lucrător social

De opt ani, părintele Oleg Lisnic din Ungheni trăiește una dintre cele mai profunde forme de slujire: îmbină chemarea preoției cu misiunea de lucrător social. Este preot paroh în satul Morenii Noi, predă religia la Liceul „Alexandr Pușkin” din oraș și, în același timp, are grijă de 16 persoane – bătrâni singuratici, oameni bolnavi sau tineri cu dizabilități. „Chemarea preoției corespunde perfect cu această funcție de lucrător social. Mă simt împlinit întru toate”, spune părintele Oleg.

Pentru el, cele două roluri nu sunt opuse, ci se completează în mod firesc.

Povestea implicării sale sociale a început acum opt ani, când, inspirat de activitatea lucrătorilor sociali din vecinătate, a depus un CV la Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei. A fost angajat imediat, iar de atunci și-a împărțit timpul între altar, școală și casele beneficiarilor. Munca sa ca și lucrător social include procurarea de alimente și medicamente, plata facturilor, însoțirea la medici, dar și – cel mai important – sprijinul emoțional și duhovnicesc.

În prezent, părintele vizitează regulat 16 beneficiari – dublu față de început. Chiar și în lipsa unor solicitări oficiale, el merge acolo unde știe că este nevoie. A înțeles că, adesea, cea mai apăsătoare lipsă nu este cea materială, ci singurătatea. „Mulți îmi spun: nu avem doar lipsuri materiale, ci și goluri sufletești. Avem nevoie de o vorbă, de cineva care să ne asculte”, povestește el.

L-am însoțit într-una dintre vizitele sale, la doamna Valentina, o pensionară care trăiește singură după ce și-a pierdut soțul și unicul fiu. „De doi ani nu am mai ieșit din casă. Părintele Oleg mă ajută cu tot: cumpărături, facturi, medicamente. Nu am pe nimeni… Iar astfel de oameni sunt un dar pentru cei ca mine, care nu mai are cine le deschide ușa”, ne-a spus ea.

Chiar dacă domeniul asistenței sociale este în general ocupat de femei, părintele Oleg nu s-a simțit niciodată stingher: „Sfântul Vasile cel Mare a fondat primele spitale. Lucrătorul social este, în esență, un slujitor al aproapelui. Este o funcție pe care o pot face toți, doar voință să fie.”

Totuși, preotul nu ascunde o tristețe: „E rușinos că trebuie să existe un serviciu de lucrători sociali. Nu pentru că nu e demn, ci pentru că altădată vecinii aveau grijă unii de alții. Acum, lumea trece nepăsătoare pe lângă problemele altora.”

Este convins că binele se învață prin exemplu și că fiecare gest contează. „După slujbă, motto-ul meu este următorul: O zi petrecută, fără o faptă bună, este o zi petrecută în zadar. Omul are nevoie de atenție. Fiecare dintre noi este ca o lumânare: se aprinde de la altul. Trebuie doar să aprinzi flacăra aceea…”

Chiar dacă împlinește trei roluri solicitante – preot, profesor, lucrător social – părintele Oleg nu simte oboseala. Echilibrul interior și-l păstrează prin rugăciune, spovedanie și împărtășanie. De acolo își ia energia și pornirea pentru o nouă zi în slujba aproapelui. Zi de zi, aprinde o lumină în viețile celor care trăiesc în singurătate.

 Tatiana Tesliuc