24 iunie – Ziua Universală a Iei: Omagiu frumuseții autentice a cămășii tradiționale românești

Frumuseţea autentică a cămăşii tradiţionale româneşti este marcată astăzi, 24 iunie, în Ziua Universală a Iei. Arta cămășii cu altiță a fost inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNESCO și a devenit o expresie a creativității și continuității tradiției românești din România și Republica Moldova, care reflectă rafinamentul meșteșugului transmis din generație în generație, menționează Biblioteca Națională a Republicii Moldova, citată de IPN.
Ia – denumire dată la origini, exclusiv piesei vestimentare feminine, cămaşă tradiţională românească de sărbătoare – este considerată cea mai importantă piesă din costumul popular. Născută din necesitate şi simţ practic, a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală, precizează BNRM.
Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine care a dorit ca bluza tradiţională românească, împreună cu tradiţia moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, actualmente, în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi de pe şase continente. Manifestația a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate.
Expresul
Lasă un răspuns