Balul raional al absolvenților la Ungheni. O seară dedicată emoțiilor, recunoștinței și a noilor începuturi pentru circa 350 de absolvenți

Ținute elegante, zâmbete emoționate, îmbrățișări calde și lacrimi sincere. Așa a arătat seara de 19 iunie pentru cei peste 348 de absolvenți ai claselor a XII-a din raionul Ungheni, sărbătoriți cu fast și emoție la Balul raional al absolvenților – un eveniment care a marcat încheierea unei etape importante și începutul unui nou drum.
Balul raional al absolvenților a reunit tineri din cele opt licee ale raionului, alături de părinți, profesori, prieteni și reprezentanți ai autorităților locale, într-o atmosferă festivă organizată în centrul municipiului Ungheni – Piața Independenței. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Ungheni, în parteneriat cu Consiliul Raional și Direcția Educație.
„Educația este o carte de vizită pentru raionul nostru, iar voi, tinerii, sunteți cei care o faceți valoroasă”, a subliniat și Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni. El le-a mulțumit cadrelor didactice pentru răbdare și dăruire, încurajându-i pe absolvenți să ducă mai departe numele Ungheniului cu mândrie și să se întoarcă, atunci când vor putea, pentru a contribui la dezvoltarea regiunii.
Cu o medie generală de 8,13 și rezultate remarcabile la olimpiadele republicane, promoția acestui an a demonstrat nu doar performanță academică, ci și caracter.
„Este o generație care au înțeles că performanța nu vine întâmplător. Această medie reflectă nu numai capacitatea lor academică, ci și maturitatea cu care au abordat anul acesta procesul de studii. De asemenea, fiecare al cincilea elev a obținut nota 10 din oficiu la bacalaureat. Aceste cifre vorbesc clar că ei au potențial, caracter, curaj și un start bun pentru viitor. Sunt, cu siguranță, pregătiți să pășească într-o lume care valorizează independența, spiritul activ, responsabilitatea, cooperarea”, a declarat Violeta Gavriliuc, șefa Direcției Educație Ungheni.
Și Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni, aa venit cu un mesaj de susținere: „Timp de 12 ani ați scris povestea voastră și sunt sigur că veți reuși în tot ceea ce v-ați propus. Vă doresc să îmbrățișați profesiile pe care le visați și să deveniți valori autentice pentru comunitate și pentru țară. Vreau să mulțumesc tuturor absolvenților care ne-au reprezentat pe întreaga perioadă a studiilor, prin cunoștințele care le-ați demonstrat la olimpiadele raionale, naționale, internaționale, prin participările la competițiile sportive, participări la activitățile de voluntariat. Oriunde nu veți merge, să vă întoarceți acasă, să aplicați cunoștințele pe care le aveți pentru dezvoltarea comunității și a țării”.
În cadrul evenimentului, au fost felicitați cei mai buni elevi din fiecare instituție liceală, dar și cei mai activi voluntari din municipiu și raion – tineri implicați, care au demonstrat spirit civic, solidaritate și dorință de a contribui și de a se implica.
Am întrebat câteva absolvente ce au înseamnat cei 12 ani de școală.
„Pentru mine, acești 12 ani de școală au însemnat mai mult decât lecții – au fost ani în care am crescut, m-am format. Fiecare profesor, coleg, fiecare zi petrecută în școală m-a ajutat la dezvoltarea mea nu doar academică, ci și umană. Privind înapoi, știu că nu pot reduce experiența mea doar la anii de liceu. Eu am fost parte din această școală timp de 12 ani, iar fiecare etapă a avut un rol important în formarea mea. Toți acești oameni – profesori, colegi de clasă, colegi din clasele paralele, corpul administrativ – au fost părți esențiale din drumul meu și le sunt profund recunoscătoare. Încă nu conștientizez complet că se încheie această etapă. Acum, alegerea drumului de viitor este provocarea cea mai mare – noi oameni, noi locuri, noi începuturi ”, ne-a declarat Victoria Său, absolventă a Liceului „Mihai Eminescu”.
„Acești ani au fost o combinație frumoasă de emoții: zâmbete, lacrimi, reușite, momente dificile, dar și multă susținere. Am avut parte de profesori extraordinari care au crezut în mine, colegi cu care am împărțit emoțiile de dinaintea fiecărui test și părinții care mi-au fost alături clipă de clipă. Mă simt recunoscătoare și, mai presus de toate, mândră de ceea ce am devenit – un om care merge mai departe cu demnitate și încredere. E greu să las în urmă acești ani, însă mereu în sufletul meu voi purta acești oameni alături de care am crescut, educat și susținut”, ne-a spus și Cătălina Cujbă, absolventă a Liceului „Ion Creangă”.
Finalul serii a fost încununat de un spectacol artistic de excepție, susținut de îndrăgiții interpreți autohtoni – Carolina Gorun, El Radu și Mark Stam. Prezența lor pe scenă a adus un plus de energie, emoție și magie, transformând această seară festivă într-o amintire de neuitat pentru toți cei prezenți.
Un reportaj foto puteți vedea aici: Facebook/Expresul.md
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns