ESENȚIAL | Țara lui Papuc sau a tuturor minunilor, nu alta

Cu bune, cu rele, autoritățile ne cheamă să marcăm sărbătoarea „Limba noastră”. Apropo de sărbători. Cu mai mulți ani în urmă, fiind încă la televiziunea din dealul Schinoasei, zisă și televiziune națională, abordasem în una din edițiile „Telematinal”-ului subiectul sărbătorilor religioase şi laice. După un calcul minuțios, am ajuns la concluzia că numărul lor trecea peste 400. Cum să le respecți pe toate, cînd anul are doar 365 de zile? Răspunsul a venit de la un om de afaceri prosper: ”Să știi de la mine: pe an există trei sărbători care merită cu adevărat să fie marcate – Paștele, Crăciunul și ziua de naștere a măicuței tale. Celelalte sînt lucrătoare”.
I-am urmat sfatul, permițîndu-mi să mai adaug una la cele trei – sărbătoarea ”Limba noastră cea română”. Mă îmbrăcam la patru ace, îmi invitam copiii de la Chișinău, soția pregătea o masă de sărbătoare, scoteam din beci o tocitoare de vin împărătesc, numit ”Muscat otonel” și mă simțeam oarecum un om împlinit.
Toată lumea din micuța Basarabie făcea (şi continuă să facă) la fel. În timp ce eu beam Muscat otonel și cîntam ”Limba noastră ” de Alexei Mateevici, un  vecin de-al meu de etnie rusă cumpăra de la magazin votcă și cînta ”Șumel kamîș”. Alt vecin, ucrainean, bea horilcă producţie proprie și cînta ”Raspreahaite, hlopțî, koni”. Ceva mai la vale stă cu casa un etnic găgăuz. Nu știu ce bea și ce cîntec preferă în această zi, dar la sigur că sărbătorește și el ”Limba noastră”, adică limba lui. Țara lui Papuc sau a tuturor minunilor, nu alta.
Stau acum și mă gîndesc: eu, cel care am luptat pentru legiferarea acestei sărbători cu titlul deplin: „Limba noastră cea română”, mă pomenesc furat încă o dată. Ba mă consider și vinovat oarecum că i-am ajutat pe etnicii minoritari să mă insulte în continuare cu ”govori po celoveceski”. Nu mai am nevoie nici de sărbătoarea asta, nici de cei ce mă conduc spre un „viitor mai luminos”.
Și dacă ar fi doar asta! Dar despre celelalte – nume, bilingvism armonios, limbă de stat şi de şezut – în numărul următor al „Expresului de Ungheni”.
Grigore Fidelschi