Vârsta medie a profesorilor din Republica Moldova a ajuns la 50 de ani

Imagine simbol

Sistemul educațional din Republica Moldova se confruntă cu o problemă majoră legată de îmbătrânirea cadrelor didactice, vârsta medie a acestora ajungând la 50 de ani, potrivit datelor prezentate de ministrul Educației, Dan Perciun.

Oficialul a vorbit despre această situație în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. „Sistemul educației este un sistem care nu întinerește, de aceea sunt foarte importante stimulentele financiare pe care le oferim ca să atragem tineri specialiști”, a declarat ministrul.

Pentru a încuraja tinerii să aleagă o carieră în domeniul pedagogic, autoritățile au inițiat mai multe măsuri.

Printre acțiunile întreprinse se numără majorarea burselor pentru studenții de la specialitățile pedagogice, dar și lansarea campaniei naționale „Fii Pro”, care își propune să promoveze profesia de dascăl în rândul absolvenților de liceu.„Am dublat bursele la pedagogie anul trecut. Am avut cea mai bună admitere la pedagogie anul trecut, iar anul acesta ne așteptăm ca și mai mulți absolvenți să vină. Avem campania „Fii Pro” în toate școlile – este o campanie de promovare a profesiei pedagogice”, a explicat Dan Perciun.

Un alt stimulent important este majorarea indemnizației oferite tinerilor specialiști care aleg să se angajeze în sistemul educațional. Aceasta a fost majorată de la 120.000 la 200.000 de lei, sumă care va fi acordată în două tranșe, nu în trei, cum era până acum. „Este o creștere importantă, care sperăm să-i motiveze pe tineri să aleagă și să rămână în sistemul educațional”, a precizat ministrul.

Autoritățile susțin că aceste măsuri vor contribui la reînnoirea generației de profesori și la menținerea unui sistem educațional funcțional și adaptat nevoilor actuale ale societății.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *